De când va avea UMF ”Carol Davila” un nou rector

Ales prin vot, în urmă cu o lună, noul rector al Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” București, prof. dr. Viorel Jinga își va prelua prerogativele vineri, 6 martie. În urmă cu mai bine de o săptămână a fost emis ordinul ministrului Educației privind numirea în funcție a noului rector, dar acesta își produce efectele în momentul încetării mandatului predecesorului său. Cel care a condus UMF București începând din anul 2012, academician Ioanel Sinescu, se desparte de această funcție, vineri, odată cu încetarea mandatului

După instalarea noului rector, luni, 9 martie, urmează un alt moment important pentru definitivarea echipei de la vârful UMF București. Senatul instituției va fi convocat într-o ședință dedicată desemnării prorectorilor.

Alegerea noului rector al UMF ”Carol Davila” a avut loc pe 11 februarie, după cum medikatv.ro a scris AICI. Viorel Jinga (57 de ani) este medic primar urolog și conduce Clinica de Urologie din cadrul Spitalului Clinic „Prof. dr. Th Burghele”. Până în 2016 a fost director medical al spitalului în care activează. În perioada 2012-2016 a fost prodecan al Facultății de Medicină, iar din 2016 a devenit prorector al UMF Carol Davila.

Ce așteptări există de la noua conducere a instituției universitare scrie AICI.

Categorii: Eveniment, Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea