VORBE TARI

Alegeri UMF Carol Davila | După fumul alb, ne preocupă viitorul


La adăpostul evenimentelor care preocupă mainstream-ul mediei româneşti, printre epidemii, pandemii şi grija drenării banilor publici către spitalele private, se desfăşoară în aceste zile, aparent paşnic, dar aproape la baionetă în culise, alegerile în Vaticanul medicinei româneşti.

UMF Carol Davila îşi alege pentru următorii 4 ani conducerea, acea mână de manageri de la care se aşteaptă marile schimbări în perioada următoare.

Pentru cine nu ştie, UMF Carol Davila este chiar centrul de putere al întregului sistem de sănătate. De conducerea sa depind titlurile nobiliare universitare pe care un medic absolvent, doritor de performanţă în ştiinţa medicinei, trebuie să le obţină. Aşa cum realitatea zilelor noastre a adeverit-o, într-o viaţă dedicată profesiei, studentul nu trebuie să-şi dedice neapărat timpul doar studiului pentru a ajunge conferenţiar sau profesor, ci, concomitent, e obligatoriu să se orienteze şi spre zonele obscure de influenceri din interior care să-l susţină în demersul său. Practic, toate aceste etape depind mai mult de alinierea “norocoasă” a astrelor decât de transparenţă şi decizii la vedere. Cu titlurile obţinute, proaspătul cadru didactic se transformă într-un mic feudal ce pune apoi presiune pe medicii tineri şi pe cei care nu au avut loc să intre pe acest drum plin de obligaţii şi compromisuri. Bineînţeles este cazul unora, nu generalizăm.

Exemplele de aşa-zişi medici, fără diplomă, care au prestat bine-merci, ani la rând pe pacienţi, au rămas fără concluzii pe fond. Nu am văzut nicio sancţiune publică asupra modului în care s-a ajuns la o astfel de situaţie. Ba, mai mult, catedrala UMF Carol Davila s-a confruntat la sfârşitul anului trecut cu cel mai mare fals din istoria sa: Alexandru Checheriţă, şeful Comisiei de Nefrologie din România, a devenit medic primar printr-o derogare inventată direct din calculatorul Ministerului Sănătăţii. Cu 3 ani înainte de a avea dreptul. La 36 de ani, Alexandru Checheriţă era profesor universitar la UMF Carol Davila, membru în Consiliul Ştiinţific al Agenţiei Naţionale a Medicamentului, posesor al altor câteva titluri şi decoraţii care nici nu încăpeau pe burtierele televiziunilor. Cum s-a lansat scandalul, aşa s-a stins.

Sunt doar câteva dintre exemplele care au generat neîncredere în sistemele de evaluare din cadrul Universităţii. Este motivul pentru care una dintre cele mai recunoscute entităţi educaţionale din România s-a ales cu porecla UMFistan. Ea vine dintr-o frustrare a absolvenţilor, rezidenţilor, etc, care au constatat că ascensiunea profesională depinde, de multe ori, de alţi factori decât de cei ai cunoaşterii.

Cam care este starea de spirit a alegerilor ne-o spun parte dintre candidaţi, în scrisorile lor către comunitatea UMF, cea care va decide luni, prin vot.

Profesorul Streinu Cercel, unul dintre candidaţii pentru funcţia de rector, acuză faptul că din comisia de numărare a voturilor fac parte membri ai actualei conduceri, la rândul lor candidați pentru un nou mandat. Iar “echipele puternice de lobby” şi-ar fi găsit terenul prielnic de acţiune în birourile universităţii.

”Dragi Colegi,

Etapa de dezvoltare în care a ajuns Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” cere în mod natural trecerea la un alt nivel, pe măsura tradiției medicale și a realizărilor fondatorilor ei.

Din aceste considerente, îmi doresc să contribui împreună cu dumneavoastră la recâștigarea de către Universitate a poziției de lider al învățământului medical românesc, din punctul de vedere a asigurării condițiilor corespunzătoare de pregătire pentru studenți, al accesului la platforme de cercetare pentru cadrele didactice si tinerii medici și nu în ultimul rând al creșterii finanțării din fonduri proprii, din proiecte de cercetare, proiecte cu finanțare internaționala și bugetul de stat. 

Mă gândesc la o Universitate de Medicină și Farmacie “Carol Davila” efervescentă pe măsura progresului științific și tehnologic al vremurilor pe care le trăim și însuflețită de cercetare, pe măsura minților strălucite pe care le găzduiește.

Vă propun să ne facem un obiectiv din a vedea aceste lucruri întâmplându-se sub ochii noștri și să fim o echipă în construcția unei Universități de Medicină și Farmacie de referință din punct de vedere al standardelor actuale în medicină și învățământ.

Ne vom concentra pe reabilitarea rapidă a clădirilor Universității, extinderea si modernizarea spațiilor de învățământ existente, pentru siguranța studenților si a cadrelor didactice, dar și pentru ca acestea să utilizeze la maxim avantajele tehnologice actuale în privința dotărilor.   

Dezvoltarea parcursului profesional al cadrelor didactice, evoluția firească pe criterii obiective de calitate și profesionalism merită să fie blazonul UMF ”Carol Davila”.

Pentru ca toate acestea să se întâmple, trebuie să avem ca obiectiv acțiuni concrete legate de creșterea veniturilor, în așa fel încât salariile si bursele sa nu mai reprezinte 90% din buget și să permită unui procent semnificativ din acesta să fie dedicat dezvoltării sănătoase a Universității, precum și completării locurilor vacante și creșterii veniturilor cadrelor didactice.

Alegerile pentru Consiliul Profesoral al Facultății de Medicina reprezintă un moment în care dumneavoastră puteți contribui la viitorul acesteia: vă propun o echipă de colegi care au capacitatea și dorința de a ajuta la realizarea obiectivelor propuse si la instaurarea unui climat intern demn de tradiția Universității noastre.

Dorim sa avem alături pe toți cei care pot contribui la reforma UMF ”Carl Davila”, indiferent de opțiunile lor în diverse echipe de lobby sau candidatură la funcția de Rector al Universității.

Vă aștept să votați în număr cat mai mare pentru Consiliul Profesoral al Facultății de Medicină, pentru a vă aduce contribuția la viitorul Universității noastre!

Cu considerație,
Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu-Cercel

Drept răspuns, profesorul dr. Cătălin Cârstoiu lansează acuze tot printr-o scrisoare: “Timpul nu mai poate fi întors înapoi, spre strategi din umbră ai comunităţii universitare.”

Stimați Colegi, 

Actualul Consiliu al Facultății de Medicină se apropie de finalul mandatului. Împreună cu membrii Consiliului Facultății, în poziția de DECAN, am început o schimbare profundă a mediului educațional, am demarat standardizarea procesului de predare și evaluare, am schimbat cutume și obiceiuri mai vechi, am îneput revigorarea mediului academic. Vreau să mulțumesc public membrilor Consiliului Facultății de Medicină și tuturor cadrelor didactice, indiferent de gradul de predare, pentru tot ceea ce au întreprins în acești patru ani, în concordanță cu programul meu managerial de DECAN. Este momentul DECISIV pentru transformarea Facultății de Medicină. Este momentul ALEGERII viitorilor membri ai Consiliului Facultății. Timpul nu mai poate fi întors înapoi, spre strategi din umbră ai comunității universitare. Sunt CONVINS că votul dumneavoastră din data de 3 decembrie 2019 va continua și va susține acest demers. VOTUL dumneavoastră trebuie sa fie INDIVIDUAL, EGAL, DIRECT și SECRET, independent de LISTE și PROPUNERI, exact asa cum prevede Carta UMF Carol Davila și constiința fiecăruia. Sunt convins că rezultatele vor reflecta inteligența și spiritul LIBER al membrilor comunității noastre academice.

Cu stimă,
Prof. Dr. Florin Cătălin CÂRSTOIU
DECAN  

Aşadar, bătălia este dură. Din păcate nu are nicio legătură cu recunoaşterea unor mari neajunsuri, fiind departe de rezolvarea unor lucruri concrete care duc la un deficit de imagine zi de zi. Unde sunt acestea? Fisurile din procedurile de selecţie şi evaluare academică au permis unora, cu trecut incert, sprijiniţi din exteriorul lumii medicale, să se împopoţoneze cu titluri universitare urcând ierarhic pe balcon, nu pe scări.

“Dacă eşti tânăr şi doreşti să urmezi o cale didactică cel puţin de la şef de lucrări în sus, în niciun caz asta nu mai ţine exclusiv de cunoştinţele tale, ci de cât de orientat eşti. În foarte multe cazuri, locurile pentru şef de lucrări, conferenţiar, nu se ştie când se scot, iar când se scot metodele de evaluare şi de punctare sunt un mister. Totul se desfăşoară într-un regim închis”, spun cunoscători ai domeniului.

Dincolo de obiectivele pompoase trecute în proiectul managementului, cu integrarea internaţională şi proiectarea UMF la nivel mondial, aşteptările studenţilor, medicilor tineri, sunt unele mai concrete, pământene. Ei aşteaptă o schimbare de mentalităţi, transparentizarea actului de decizie, deschiderea către performanţă individuală, astfel încât evaluarea unei teze de concurs să fie la vedere, pe criterii prestabilite, pe scurt: corectitudine şi meritocraţie.

Am parcurs toate proiectele de management, nu am văzut nicăieri o analiză serioasă despre aceste doleanţe. Deşi sunt sigur, toţi candidaţii le cunosc foarte bine. Nu am văzut o propunere de dezbatere pe studiu de caz Politi, Checheriţă şi câte au mai fost, unde să se recunoască hibele sistemului şi să se propună soluţii ca să nu se mai repete. Astfel de situaţii generează neîncredere, lasă impresia de dezorganizare şi, în cele din urmă duce la renunţarea medicilor tineri de a-şi mai dori performanţă universitară în România.

De la noua echipă condusă de prof. dr. Viorel Jinga, rector, şi prof. dr. Cătălin Cârstoiu, decan, căci rezultatele se ştiu, alegerile desfăşurându-se demult, în culise, într-un conclav al cardinalilor cu o lună înainte, se aşteaptă o reformă profundă, din temelii. Plecând de la examenul de admitere, până la transparentizarea publicării locurilor pentru promovarea didactică, renunţarea la clientelism, nepotism, şi promovarea pe criterii de competenţă.

Iar dacă luni vom striga habemus! şi va ieşi fumul alb, speranţa schimbărilor va fi mai degrabă spre neajunsurile concrete de care ne lovim zi de zi ca studenţi, medici, pacienţi.

P.S.
Ştiu, o să-mi spuneţi că UMF nu are treabă cu multe dintre problemele enumerate. Ba da, pentru că de la Vatican vine bula, iar cardinalii sunt peste tot.

Vlad Pufu