Zece persoane s-au intoxicat cu clor și au ajuns ajuns la spital, după ce au făcut baie într-un ștrand din București

Zece persoane, dintre care șase copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au făcut baie în ștrandul Moghioroș din București, din cauza cantității crescute de clor. Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a suspendat activitatea ștrandului informează Ministerul Sănătăţii.

Potrivit sursei citate, DSPMB a efectuat un control şi a prelevat probe de apă din bazine.

“În urma sesizării Poliţiei Sector 6 cu privire la intoxicaţia cu clor a mai multor persoane, printre care şi copii, inspectorii sanitari au efectuat în această după-amiază un control la unitatea de agrement şi au prelevat mai multe probe de apă din bazinele existente. Până la determinarea rezultatului final şi remedierea pompei de distribuire a clorului, inspectorii DSPMB au decis suspendarea activităţii acestei unităţi”, precizează Ministerul Sănătăţii.

Potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, la faţa locului s-au trimis o ambulanţă de terapie intensivă mobilă şi trei autospeciale de transport personal şi victime multiple, precum şi o autospecială CBRN pentru măsurători biologice şi chimice.

Zece persoane, dintre care şase copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale şi transport la spital după ce au acuzat că în apă cantitatea de clor era crescută. Incidentul a fost sesizat prin apel la 112, au declarat oficiali ai ISUBIF.

Copiii au fost transportaţi la Spitalul Grigore Alexandrescu, iar adulţii la Spitalele Floreasca şi Universitar.

“Am făcut măsurători cu echipamentele de pe CBRN care au indicat o depăşire a valorilor de aer din camera de clorare, în schimb, în exterior limitele erau normale”, au informat oficiali ai ISUBIF. 

Categorii: Breaking Medika
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea