Ministrul român al Sănătății, Alexandru Rafila, a efectuat o vizită de lucru în Spania. În timpul acestei vizite, acesta s-a întâlnit cu reprezentanții autorităților publice din domeniul sănătății, dar și cu reprezentanți ai cadrelor medicale din România care lucrează în acest stat european.
„Cred că modelul de bună practică dezvoltat în această ţară, care încurajează investiţiile în domeniul farmaceutic alături de cercetare şi de dezvoltare, care face această industrie competitivă şi un mare contributor la produsul intern brut din Spania ar trebui să fie preluat în bună parte şi în ţara noastră, pentru că Spania este un model în acest sens iar problemele cauzate de lipsa unor medicamente pe piaţa farmaceutică din Spania sunt compensate printr-o astfel de politică, ce reprezintă o prioritate pentru Guvernul spaniol. ” a declarat ministrul Rafila, într-o intervenție publică.
Totodată, ministrul a avut o întâlnire cu profesionişti din sănătate – medici, cercetători, asistenţi medicali – originari din România care lucrează în Spania.
„Ne propunem la sugestia acestor colegi să organizăm o întâlnire profesională româno-spaniolă în cursul acestei toamne. (…) Sunt convins că vom putea să dezvoltăm o colaborare care să ţină cont de necesitatea îmbunătăţirii accesului la servicii de sănătate, la medicamente şi, nu în ultimul rând, de încurajarea cercetării în domeniul medical, care este un foarte important motor de dezvoltare pentru Spania şi mi-aş dori să reprezinte un astfel de motor de dezvoltare şi pentru România” a mai precizat Alexandru Rafila.