Virusuri necunoscute descoperite în scutecele bebelușilor. Rezultatele unui studiu realizat în Danemarca

Mai mulți experți în sănătate publică din Danemarca au realizat studii în cadrul cărora au fost analizate scutecele murdare ale bebelușilor. Specialiștii au obținut astfel informații despre virusuri necunoscute în prezent și despre microbiomului intestinal al sugarilor.

În cadrul acestei cercetări au fost analizate materiile fecale a 647 copii danezi fără probleme medicale, niciunul mai mare de un an. Experții au reușit astfel să identifice o multitudine de virusuri, multe dintre ele necunoscute științei. În total, au fost descoperite peste 10.000 de specii virale din 248 de familii virale. Doar 16 dintre acestea erau cunoscute de către experți.

Virusurile erau de 10 ori mai multe decât speciile de bacterii. Surprinzător este faptul că 90% dintre virusurile descoperite în scutecele bebelușilor aveau origini bacteriofage, având efecte asupra bacteriilor nu asupra celulelor umane. „Putem explica această prezență a virusurulor datorită faptuluo că sistemul imunitar nu este încă capabil să reacționeze. Este vorba în mare parte de virusuri prezente în intestinele copiilor” susțin autorii studiului.

Cercetătorii au numit familiile virale descoperite în urma studiului după 232 de copii participanți, astfel că există acum, de pildă, Amandaviridae, Benjaminviridae şi Irisviridae.

SURSA

Categorii: Breaking Medika, Sfatul specialistului, Știri, Studii/Cercetări
Tags: , , , ,
Ți-ar putea plăcea