Vii din Marea Britanie în România? Atunci CARANTINĂ! Alertă în toate țările din cauza unei noi tulpini a coronavirusului

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a introdus Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord pe lista ţărilor de risc epidemiologic ridicat,  pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea. Decizia se aplică de astăzi, dată de la care CNSU a decis și suspendarea zborurilor spre/dinspre Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din/către România, pentru toate aeroporturile din România, pe o perioadă de 14 zile, cu unele excepţii.

Restricțiile impuse de România vin în contextul în care e alertă la nivelul întregului continent european, după ce premierul britanic Boris Johnson a anunțat că în Regat ar fi fost identificată o nouă tulpină a coronavirusului, cu până la 70 la sută mai transmisibilă. Tocmai de aceea, Marea Britanie a renunţat la planurile de relaxare a măsurilor pe cinci zile.

La fel ca România, și alte state europene, cum ar fi Italia, Belgia, Olanda, Franța sau Germania au interzis zborurile din/către Marea Britanie.

În acest context, la nivelul Uniunii Europene a fost convocată astăzi o ședință de urgență, pentru a se discuta măsurile ce trebuie adoptate ca urmare a apariției acestei noi tulpini a virusului.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes