Medicii ne recomandă să consumăm cât mai multe fructe și legume. Aceste alimente pot conține însă anumite substanțe chimice, precum pesticidele, care ne pot dăuna sănătății. Există însă un truc simplu pe care-l putem pune în practică în bucătărie, pentru a elimina aceste substanțe din alimentele pe care dorim să le mâncăm.
Înainte de a consuma fructele și legumele pe care le cumpărăm de la supermarket este necesar să le ținem preț de 20 de minute într-o compoziție de apă și bicarbonat de sodiu alimentar. Acest amestec poate elimina o parte din pesticidele pe care aceste alimente le conțin.
„Noi trebuie să mâncăm cât mai natural. Și când spun natural, nu mă refer doar alimentele bio. Încercăm să evităm alimentele sau ingredientele care au pesticide. Pentru că putem folosi diverse alte legume sau salate, care într-adevăr pot fi expuse pesticidelor necorespunzător. Este bine să lăsăm în apă cu bicarbonat. O linguriță cu bicarbonat, la un litru de apă și le lăsăm așa vreo 20 de minute” recomandă dr. Simona Carniciu, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice, Doctor în Științe Medicale, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.
Alimente proaspete și sănătoase
Pe lângă eliminarea substanțelor chimice pe care le conțin, așa cum sunt pesticidele, amestecul de apă și bicarbonat de sodiu poate reda prospețimea fructelor și legumelor pe care dorim să le mâncăm.
„Făcând această mixtură, se mai elimină din cantitatea de pesticide atât cât se poate. Aceasta este mâncarea naturală” mai spune dr. Simona Carniciu.
Care sunt cele mai bune alimente?
Evident, cu toții ne întrebăm, oare ce trebuie să mâncăm astfel încât să fie considerat și sănătos. Medicii nutriționiști recomandă o diversitate de produse alimentare. Preparatele din cereale, fructele, legumele și, mai ales verdețurile, sunt benefice organismului nostru indiferent de anotimp.
„Să mâncăm produse din grâne, să mâncăm fructe, să mâncăm verdețuri, care să fie cât mai mult în starea lor pură” mai spune dr. Simona Carniciu.