VIDEO Teste toxicologice la INML „Mina Minovici” cu un aparat împrumutat. Medic: „Cele mai multe aparate au fost achiziționate între 2007-2009”

INML „Mina Minovici” are cel mai solicitat laborator toxicologic pentru efectuarea analizelor în cazul șoferilor asupra cărora există suspiciunea că au consumat substanțe psihoactive înainte de a se urca la volan. Legea obligă la eliberarea rezultatelor în 72 de ore, dar aparatura utilizată de specialiștii INML este limitată sau învechită.

„Centrul cel mai mare, ca număr de solicitări vorbesc, INML-ul nu a reușit să își îmbunătățească aparatura. Avem doar un contract de comodat, este într-un contract de împrumut, cu un aparat cu care cu greu facem față noilor cerințe, acelea impuse de OUG nr.97, acelea de a elibera rezultate preliminarii în 72 de ore. Dar lucrurile sunt la limită, lucrurile sunt mereu pe muchie, planează mereu posibilitatea ca aparatul să aibă o mică defecțiune, să apară o mică breșă de aprovizionare și în momentul acela termenele devin dificil de respectat„ atrage atenția dr. Gabriel Gorun, vicepreședinte al Societății de Medicină Legală din România și medic primar medicină legală în cadrul Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici”.

Aparate vechi utilizate și în prezent

Cele mai multe aparate utilizate în întreg sistemul de medicină legală din România pentru efectuarea testelor toxicologice au fost achiziționate în perioada 2007-2009 și sunt depășite.

„Fondul de dotare al sistemului medico-legal din România este cel de la 2007-2009, când printr-un proiect PHARE s-au investit bani și cu contribuția statului român, s-au făcut și training-uri pentru personal. Din păcate peste aceste dotări din acel an, după cum am zis, doar punctual s-au făcut unele lucruri, dar acele laboratoare nu sunt cele mai solicitate din țară” mai spune dr. Gabriel Gorun, vicepreședinte al Societății de Medicină Legală din România și medic primar medicină legală în cadrul Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici”.

Categorii: Știri, Video
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea