VIDEO Teste ce trebuie efectuate înainte de operația de micșorare a stomacului

Chirurgia metabolică sau bariatrică reprezintă o metodă de tratament eficientă adresată persoanelor care suferă de obezitate. Acest tip de intervenție presupune micșorarea stomacului, dar înainte de efectuarea procedurii, pacienții efectuează niște analize medicale amănunțite.

„Dacă ne referim strict la indicația de intervenție chirurgicală metabolică, decizia este în funcție de fiecare pacient în parte. Și noi trebuie să avem o evaluare obiectivă a stării de sănătate a pacientului nostru. Prin investigațiile pe care noi le recomandă, respectiv analize de sânge amănunțite, care să cuprindă funcția hepatică, care este extrem de importantă, funcția pancreasului” a declarat, la „Doctor Medika”, dr. Loredana Bărbulescu, medic primar chirurgie generală, Ponderas Academic Hospital-Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria.

Analize pentru chirurgia bariatrică

Mai mult decât atât medicii vor să descopere și dacă există probleme în ceea ce privește funcționarea normală a tiroidei sau dacă există carențe de vitamine și minerale în organismul persoanei care va beneficia de chirurgia bariatrică.

„Pe lângă aceste lucruri ne interesează dacă suferă de anumite dezechilibre hormonale. Studiem cu atenție funcția tiroidiană. Studiem cu atenție funcția tiroidiană. Sunt deficite de vitamine, minerale, acest lucru este extrem de important, mai ales la pacientul vârstnic, când deficiențele de minerale și vitamine pot avea un impact și asupra agravării patologiilor cardiovasculare spre exemplu” mai spune dr. Loredana Bărbulescu, medic primar chirurgie generală, Ponderas Academic Hospital-Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria.

Investigații medicale imagistice

Și imagistica medicală joacă un rol important în ceea ce privește testele ce trebuie efectuate înainte de efectuarea unei operații de micșorare a stomacului. Prin astfel de investigații se observă starea tractului digestiv superior.

„Efectuăm și investigații imagistice și radiologice pentru că noi trebuie să știm cum să prezintă tractul digestiv superior, printr-o investigație imagistică care se numește tranzit baritar. Trebuie să vedem cât de mare este volumul gastric. În funcție de acest aspect putem lua o decizie spre un anumit tip de intervenție chirurgicală, respectiv spre intervenția de micșorare de stomac” a mai spus dr. Loredana Bărbulescu, medic primar chirurgie generală, Ponderas Academic Hospital-Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria.

Categorii: Exclusiv, Video
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea