Obezitatea este o problemă medicală tot mai des întâlnită în rândul copiilor. Specialiștii susțin că situația ar fi cu totul alta dacă cei mici ar fi încurajați să facă mai multă mișcare, iar din meniul lor zilnic ar dispărea alimentele nesănătoase, precum cele de tip fast-food. Totul depinde însă de cât de receptivi și conștienți sunt părinții la această realitate care afectează din ce în ce mai mult sănătatea copiilor.
Lipsa mișcării, explică specialiștii, ar fi principala cauză a obezității în rândul copiilor. Atrași de dispozitivele digitale, precum telefonul inteligent sau tableta electronică, cei mici preferă să stea în casă și să le utilizeze timp îndelungat, ignorând astfel jocurile în aer liber și socializarea cu ceilalți copii.
„Aș începe prin a spune și a ne reaminti cât de sedentari au devenit copiii noștri. Din păcate, trage din ce în ce mai mult canapeaua, pentru că device-urile pe care le avem în 2025, la care copiii au acces, sunt atractive pentru creier. Copilul își dorește din ce în ce mai mult pe canapea, într-o poziție statică, nemaifăcând mișcare așa cum făceam noi” a atras atenția Anca Alungulesei, terapeut în nutriție, invitată în cadrul emisiunii „Ne facem mari” , difuzată pe Medika TV.
Mare atenție la alimentație!
Și nu doar lipsa mișcării este o cauză a obezității la copii, ci și alimentația nesănătoasă. Copiii de astăzi consumă foarte multe alimente nesănătoase, așa cum sunt produsele fast-food și dulciurile. Acest tip de alimente nu ar trebui să facă parte din meniul zilnic al celor mici.
„Copii din ziua de azi nu se mai mișcă foarte mult, părinții îi cară pur și simplu dintr-un loc în altul. Nu mai exersează mișcarea corpului. Mănâncă foarte mult fast-food. Există foarte multe alimente procesate, foarte multe dulciuri atractive peste tot, astfel că celui mic îi este greu să reziste pentru că nici măcar nu are capacitatea mentală de a rezista tentațiilor” mai spune terapeutul în nutriție Anca Alungulesei.
Emoțiile de acasă și obezitatea
Mediul familial și emoțiile pe care copilul le percepe în jurul său, atunci când se află acasă cu părinții, joacă un rol important în dezvoltarea celor mici. Tocmai de aceea, este nevoie ca cei mici să trăiască într-un mediu familial în care sunt susținuți și încurajați și să se simtă în siguranță.
„Iar la toate acestea se adaugă partea emoțională. Fiecare copil trăiește într-un mediu în familie și noi ca părinți ne străduim să le oferim ce-i mai bun, doar că acest context emoțional din fiecare casă își pune amprenta asupra comportamentului alimentar al copilului” a mai explicat Anca Alungulesei, terapeut în nutriție.