(VIDEO) Senatorul Chițac, depistat cu coronavirus, plimbat ca boierul, fără izoletă!

UPDATE: După ce senatorul Chițac, diagnosticat cu COVID 19, a fost transportat la spital fără izoletă și mască, ISU Dobrogea vine cu precizări: ”Astăzi, 13 martie 2020, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, a fost solicitat de către Direcţia de Sănătate Publică Constanţa, în vederea transportului a trei persoane , confirmate cu noul COVID-19, de la domiciliul acestora la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa.
O Autospecială Transport Personal şi Victime Multiple încadrată cu patru paramedici –pompieri, echipaţi corespunzător, au preluat pacienţii, în condiţii de siguranţă, şi i-au transportat la unitatea spitalicească, conform procedurii.
Autospeciala Transport Personal şi Victime Multiple a parcat în proximitatea cortului de pretriaj, special amenajat în curtea spitalului, echipajul asigurându-se că, la coborârea pacienţilor, nu se află alte persoane în imediata apropiere a acestora totodată indicându-le traseul de urmat spre cort .
La finalizarea transportului, autospeciala pompierilor se decontaminează conform procedurilor în vigoare.”

ȘTIRE INIȚIALĂ : Situație incredibilă la Constanța de unde vine Vergil Chițac, primul senator român confirmat cu coronavirus

Parlamentarul a fost adus la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța ca și cum ar fi o persoană sănătoasă. Nu a fost adus în izoletă. Ba mai mult decât atât, parlamentarul nu purta mască de protecție atunci când a coborât din salvarea care l-a lăsat în curtea spitalului.

Senatorul Chițac a venit la spital însoțit de două femei, între care una este soția sa, de asemenea diagnosticată cu COVID 19. Nici ea nu era în izoletă sau cu mască pe față. Alături de cei doi era și o a doua femeie, care era echipată cu o simplă mască. Cei trei au fost preluați la intrare de personal medical care era echipat corespunzător, fiind introduși în spital.

Până la această oră, nici Instituția Prefectului și nici ISU Constanța nu au putut fi contactate pentru a explica de ce senatorul Vergil Chițac, diagnosticat cu COVID 19, nu a fost adus cu izoleta la spital.

Senatorul Vergil Chițac a fost diagnosticat astăzi cu COVID 19 . Ieri scria pe facebook că are o simplă răceală.

”Constat că s-a creat o adevărată isterie în plan social vizavi de o așa zisă infectare a mea cu Coronavirus. Informația vine exact pe fondul votului din Parlament de astăzi, pentru învestirea Guvernului Cîțu. Este adevărat că ieri am anunțat că nu pot participa la vot pentru că sufăr de o răceală și voi rămâne acasă. Totuși, nu știu în ce context colegii din Parlament au tras de la sine concluzia că sunt suspect de Coronavirus și au făcut public acest lucru.

Menționez că sunt sub medicație de două zile și nu am simptome de Coronavirus. Totuși, pentru a înlătura orice suspiciune, am solicitat efectuarea unui test și vă voi ține la curent”, scria joi pe Facebook parlamentarul.

Vineri, parlamentarul și-a schimbat tonul, postând pe facebook că are coronavirus, dar și că are încredere că totul se va rezolva cu bine:

”Din păcate, starea de rău pe care am acuzat-o în ultimele zile s-a dovedit a fi cauzată de Coronavirus COVID-19. Voi urma întocmai procedurile Direcției de Sănătate Publică și am încredere că totul se va rezolva cu bine. Sunt extrem de mâhnit că eu, soția mea și atâția alți oameni din România și din lume trecem prin astfel de momente. E o încercare pentru toată planeta. Mă impresionează mesajele și încurajările care nu se mai opresc. Vă mulțumesc și vă doresc din suflet să fiți sănătoși și să aveți mare grijă de voi, pentru că boala poate lovi când nu te aștepți”.

Conform informaţiilor apărute, Vergil Chiţac a participat, de 8 martie, la o petrecere cu aproximativ 400 de femei din comunitatea musulmană. Senatorul PNL a participat în perioada 17-19 februarie la o întâlnire NATO la Bruxelles, iar luni a fost prezent în Parlamentul României.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes