VIDEO Secretul alăptării corecte: Cum să îți hrănești bebelușul pentru o dezvoltare sănătoasă!

Laptele matern are multe beneficii pentru sănătatea celui mic. Pentru ca momentul alăptării să fie unul plăcut atât pentru mama cât și pentru bebeluș, este important de cunoscut modul în care lui îi place să fie alăptat.

De foarte multe ori, mamele acceptă orice compromis doar pentru a-și alăpta copiii. Medicii susțin că această atitudine nu este corectă și că trebuie să transforme alăptatul într-un moment plăcut.

„Este foarte important ca bebelușul să fie pus la sân și alăptat corect. Ideea de a strânge din dinți și de a îndura orice durere pentru alăptare nu este deloc cea mai bună. Durerea înseamnă că atașarea nu este corectă” susține dr. Mihaela Niță, medic primar pediatru, consultant în lactație.

Mai mult decât atât, multe femei trăiesc cu impresia că laptele pe care îl oferă bebelușilor nu este cel mai bun. În realitate, lucrurile nu stau deloc așa, laptele fiecărei mame fiind unul de bună calitate care conține numeroase substanțe nutritive pentru dezvoltarea celui mic.

„Laptele matern este formula ideală de lapte. Fiecare mămică are cel mai bun lapte pentru copilul ei. Nu există lapte suficient de bun pentru copilul ei” mai spune dr. Mihaela Niță, medic primar pediatru, consultant în lactație.

Categorii: Exclusiv
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea