Resursele naturale cu efecte terapeutice ale României sunt foarte multe, sunt de părere specialiștii în domeniu. Năomul sapropelic sau apele minerale sulfuroase sunt printre resursele naturale cu cele mai multe efecte benefice pentru organsim.
”Eu consider că România este pe primul loc din punct de vedere balnear şi susţin cu foarte mare tărie acest lucru şi am argumente mai mult decât convingătoare din punctul acesta de vedere. Pe de o parte, paleta de resurse naturale terapeutice de care România dispune este una nu doar bogată, ci şi foarte diversă. Pe de altă parte, cercetările care se fac în România să ştiţi că sunt de cel mai înalt nivel şi, de fiecare dată, în congresele la care participăm, vedem că suntem în top. Avem şi ca număr de lucrări, dar şi ca nivel de prezentare şi ca şi conţinut a ceea ce prezentăm, suntem, din punctul acesta de vedere, în elita balneologiei mondiale. Încă un argument pentru care pot să spun că România este pe primul loc: am avut în 2016 Congresul Mondial de Balneologie la Palatul Parlamentului, la care au fost prezenţi peste 500 de participanţi, 20 de ţări participante şi unde lucrurile au arătat din plin valoarea pe care România o are din punct de vedere balnear”, a afirmat biologul Constantin Munteanu, cercetător în cadrul Spitalului „Bagdasar Arseni” din București, la Medika TV.
Mai mult decât atât, dincolo de resursele naturale, țara noastră face demersuri și în ceea ce privește munca de cercetare în ceea ce privește balenologia. La nivel național există cercetări moderne, realizate prin colaborarea dintre specialiști.