VIDEO Putem fi tineri și bătrâni în același timp? Medic: „Există decalaje între vârsta din buletin și cea biologică”

În teorie, vârsta biologică și cea din buletin coincid. Stilul de viață nesănătos, viciile și chiar moștenirea genetică pot genera decalaje între cele două tipuri de vârstă. Astfel, deși ne simțim tineri, în realitate, organele noastre pot avea o vârstă foarte înaintată.

Specialiștii susțin faptul că nu puține au fost cazurile în care între vârsta din buletin și cea biologică au existat decalaje chiar și de 20 de ani.

„Este  important să ne adresăm unui specialist geriatru pentru a putea să ne evalueze factorii de risc, în primul rând, să ne determine vârsta biologică. De cele mai multe ori putem să depistăm că vârsta unui organ sau a mai multor organe este mult ai mare decât cea din buletin. Dacă avem 40 de ani în buletin putem să descoperim că vârsta vaselor noastre sanguine, prin existența de ateromatoză avansată, pentru că am fumat sau am moștenit problema genetică, este la 70 de ani. Uneori pot fi decalaje și de 10, 20 de ani” spune dr. Ana Maria Doscan, medic primar geriatrie-gerontologie și medicină internă, șef secție Institutul  Național de Geriatrie și Gerontologie „Ana Aslan” din București.

Vârsta biologică este cheia

În acest context, ceea ce contează este vârsta biologică. Astfel, preocuparea noastră este de a preveni decalajul dintre cele două vârste sau de a-l încetini, dacă el a început deja.

„Dacă avem un decalaj foarte mare, putem încetini procesul de îmbătrânire sau dacă nu am ajuns acolo…Sau dacă nu există un decalaj dintre vârsta din buletin și cea biologică, putem lua măsuri să prevenim acest decalaj. Există măsuri și în ceea ce privește stilul de viață” mai spune dr. Ana Maria Doscan, medic primar geriatrie-gerontologie și medicină internă, șef secție Institutul  Național de Geriatrie și Gerontologie „Ana Aslan” din București.

Categorii: Exclusiv, Video
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea