VIDEO Propunerea ministrului Alexandru Rafila: „Educație pentru Sănătate de la gimnaziu, pentru că mulți copii consumă droguri de la vârste mici”

„Medika Antidrog” este numele celei mai noi emisiuni intrată în grila postului Medika TV. Programul își propune să ofere informații despre măsurile pe care autoritățile le iau pentru a stopa consumul de droguri în România. Invitatul primei ediții a noii emisiuni a fost Alexandru Rafila, ministrul Sănătății. Acesta a răspuns întrebărilor adresate de jurnalista Eugenia Foarfecă, gazda „Medika Antidrog”.

În intervenția sa, Alexandru Rafila a explicat faptul că elevii au nevoie să studieze în cadrul orelor de Educație pentru Sănătate despre efectele negative ale consumului de droguri. Acesta a explicat faptul că aceste informații trebuie diseminate încă din ciclul gimnazial, având în vedere faptul că puține au fost cazurile de copii de 12 ani care au consumat droguri,.

„Momentul în care faci această Educație pentru Sănătate, ar trebui să fie cel puțin la gimnaziu, din punctul meu de vedere. Avem informații privind începerea consumului de la 12 ani. Ori degeaba o să introduc Educația pentru Sănătate la liceu când practic sunt copii care au experimentat și consumă droguri. Trebuie să existe un plan concret în ceea ce privește corelarea prevenției și consilierii în centrele de sănătate mintală, cu o politică benefică pentru educarea copiilor” a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.

Psihologi și asistenți medicali în școli

Pentru introducerea Educației pentru Sănătate în școli este nevoie de personal specializat, în special de psihologi și asistenți medicali, care să le ofere informații elevilor despre problema drogurilor.

„Școlile au psiholog, știți că au un psiholog, dar nu trebuie să uităm că ei au și altă misiune. Soluția pentru introducerea Educației pentru Sănătate este să ai oameni care să se ocupe în mod explicit de acest lucru. Și aici există niște discuții care, sigur, se pot finaliza printr-un proiect coerent. Toată lumea spune că medicul școlar trebuie să facă Educație pentru sănătate. Noi avem 7-8.000 de școli în România, nu mai spun câte locații au aceste școli, peste 17.000… Sunt maximum 1.000 de medici școlari, ori e foarte greu să angajezi mii de medici și atunci cred că trebuie prevăzut în normativul de personal al școlilor psihologi care să poate să facă acest lucru și asistenți medicali care să poată face acest lucru. Am demarat încă de anul trecut discuții cu Ordinul Asistenților Medicali” a mai spus Alexandru Rafila, în cadrul emisiunii „Medika Antidrog”.

Categorii: Știri, Video
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea