Chiar dacă cei mici au încă dinți de lapte, ei trebuie să beneficieze de un consult stomatologic. Dinții de lapte cariați pot provoca probleme medicale care, în timp, se pot agrava.
Cel mai des întâlnită problemă medicală dentară la copii este caria. Cariile, mai ales în cazul copiilor, trebuie tratate înainte ca durerea să apară.
„Prima și cea mai răspândită este caria dentară. Ideal este să vedem copilul înainte să apară durerea. Dacă deja apare durerea acolo, copilul asociază orice atingere cu durerea și atunci ne complică tratamentul„ explică dr. Asma Battah medic stomatolog Regina Maria Dental Clinics
De la o simplă carie netratată, problemele dentare ale copiilor se pot agrava și pot provoca probleme de masticație și chiar digestive.
„Complicând cariile netratate la timp, asta înseamnă dureri, nopți nedormite. Apare abcesul dentar, iar copilul poate înghiți puroiul din acest abces. Dacă avem carii pe o parte, copilul are tendința de a mânca pe partea care nu doare și apar complicații la articulația temporomandibulară. Dacă apar în ambele părți carii, evident că cel mic nu mai înghite cum trebuie și apar problemel digestive” mai spune dr. Asma Battah medic stomatolog Regina Maria Dental Clinics.