După un stagiu intens de pregătire profesională și 13 ani petrecuți în Spania, medicul ortoped Alexandru Petrica s-a întors în România. Acesta a vorbit în cadrul emisiunii „Sistemul Medikal” despre experiența pe care a trăit-o în Spania și a explicat de ce a luat decizia de a reveni să profeseze în țara noastră.
„Eu sunt absolventul Facultății de Medicină din cadrul UMF „Carol Davila” București, promoția 2004. Ulterior am rămas în țară, până în 2010, fiind rezident pe ortopedie, pentru că a fost pasiunea mea din studenție. În acel an am luat decizia de a pleca din țară. Foarte mulți din colegii mei au luat această decizie, pentru că era o situație critică în domeniul medical. Am ales ca destinație Spania, pentru că mi s-a părut interesantă ca țară, limba a fost destul de ușor de învățat” povestește dr. Alexandru Petrica, medic ortoped.
Experiență profesională în Spania
Experiența profesională a medicului ortoped Alexandru Petrica peste hotare, în Spania, a fost una foarte benefică. Pe lângă stagiile de pregătire profesională la care a participat, acesta a lucrat într-unul dintre cele mai renumite spitale spaniole, alături de medici consacrați atât la nivel național, cât și internațional. După 13 ani petrecuți în sănătatea spaniolă, acesta explică de ce este diferită față de sănătatea românească.
„Un an de zile, în Spania, a trebuit să mă pregătesc pentru examenul de rezidențiat de acolo care e mult mai serios și mai dificil, mai ales pentru un străin, pentru a-l aproba, și am reușit să obțin un loc de rezident într-unul dintre cele mai frumoase spitale din Spania, Spitalul Sant Pau din Barcelona. Mi-a făcut o mare plăcere să trăiesc în această țară, să trăiesc în acea comunitate, dar în urmă cu 2 ani am luat decizia de a mă întoarce. Am ales acel spital în care șeful echipei de ortopezi era cel care azi conduce Societatea Europeană de Traumatologie Sportivă, Chirurgia Genunchiului și Artroscopie. Facilitatea Spaniei este legată de facilitatea de a accesa cursuri, de a accesa burse. De exemplu am obținut o bursă pentru a participa la un congres în Argentina” a mai spus dr. Alexandru Petrica.
Înapoi în România
Experiența profesională a medicului Alexandru Petrica în Spania s-a încheiat în anul 2023 când a luat decizia de a reveni în România. Acesta a motivat de ce a ales să se întoarcă acasă și unde își desfășoară în prezent activitatea.
„Decizia de a mă întoarce acasă a fost mai mult personală. Nu are legătură cu activitatea mea profesională, care a fost excelentă în tot parcursul șederii mele în străinătate. Este o tendință a medicilor de a se întoarce în țară, cu speranța că lucrurile s-au îmbunătățit. Și cred că în România ,nu știu în ce măsură în sistemul public, eu am revenit și lucrez într-o clinică privată, unde elementele pe care eu le-am învățat” a explicat dr. Alexandru Petrica.