În cadrul emisiunii „Sistemul Medikal”, difuzată la Medika TV, chirurgul estetician Constantin Stan a prezentat procedura MIA (Minim Invasive Aestetic), o tehnică de remodelare a sânilor cu implant biocompatibil, prin care chirurgii esteticieni intervin asupra sânilor minim invaziv.
”Aceste proteze au particularităţi deosebite, dezvoltate în decursul timpului, care au permis tehnici revoluţionare. Cuvântul este folosit, revoluţionar, dar eu aş prefera să folosesc cuvântul nu revoluţionar, revoluţionar înseamnă să schimbăm totul. Nu schimbăm chiar totul, vorbim de mai multe tehnici care arată evoluţia şi nivelul remarcabil de tehnologie şi de inovaţie în chirurgia sânului”, a afirmat chirurgul estetician Constantin Stan.
În ceea ce privește procedura denumită MIA (Minimal Invasive Aesthetic), medicul Constantin Stan a vorbit despre beneficiile pe care le aduce și, totodată, schimbările pe care le aduce în ceea ce privește intervențiile de remodelare a sânilor.
„ Este prima proteză şi primul protocol de chirurgie bazat şi pe un set de instrumente dezvoltate special, printr-un proces de inovaţie extrem de lung, laborios, dar în acelaşi timp extrem de plin de energie a celor care au fost în Departamentul de dezvoltare şi cercetare la care am avut şansa să mă alătur acum şase luni, ce ne-a dat posibilitatea, practic, să transformăm toate aceste lucruri. Prima proteză bioinjectabilă, prima tehnică chirurgicală în care nu mai folosim bisturiu. Prima tehnică chirurgicală în care stăm cu cicatrici cât mai mici la distanţă de glanda mamară. Prima tehnică chirurgicală în care proteza, cu un termen plastic pe care îl folosesc în prezentările mele, a ajuns acolo unde trebuia să fie de la început, adică în interiorul glandei mamare şi nu în spatele muşchiului pectoral, distrugând muşchiul, sau în faţa muşchiului pectoral afectând vascularizaţia, stabilitatea sânului sau inervaţia sânului sau capacitatea de alăptare” a explicat dr. Constantin Stan.