Procedura de igienizare a dinților, realizată de medicul stomatolog, ajută specialistul să facă o evaluare eficientă a sănătății orale a pacienților. Datorită igienizării dinților, pot fi descoperite cariile dentare și, ulterior, tratate.
„Cu siguranță este o legătură directă între o igienizare corectă acasă și carii puține. Dar, inițial, înainte să începe să tratăm o carie, ne asigurăm că este o carie. Cum putem face asta? Tot printr-un periaj. Printr-o igienizare profesională. De ce? Pentru că riscăm fără această igienizare să confundăm o pată pigmentară cu o carie și nu vrem să luăm dintr-un dinte. Dacă este pată pigmentară, prin acel airflow ea se spală și dispare. E ca și cum am pune un diagnostic greșit” a explicat dr. Daiana Doble-Dobraș, medic stomatolog, Clinica MaxiloMED, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.
Evaluarea dinților după igienizarea dentară
După efectuarea procedurii de igienizare dentară, medicul verifică statusul fiecărui dinte. Astfel, pot fi depistate cariile dentare și, în urma procedurilor stomatologice, acestea pot fi îndepărtate.
„Facem igienizarea. Dacă trebuie să facem un status dentar, pacientul vine la o igienizare. După o igienizare este momentul perfect când dinții sunt corect curățați, eu intru încă o dată cu aerul și cercetez 360 de grade fiecare dinte să văd leziunile carioase. După igienizare ele se văd ca niște mici pete maronii” a explicat dr. Daiana Doble-Dobraș, medic stomatolog, Clinica MaxiloMED.
Cele mai complicate carii
Igienizarea dinților ajută chiar și la identificarea celor mai complicate carii dentare. Acestea, potrivit specialiștilor, sunt cariile interdentare, adică acele carii formate între dinți. La o simplă evaluare a cavității orale, aceste carii, mai ales dacă se află într-un stadiu incipient, sunt greu de depistat. De aceea, ele pot fi mai bine observate prin igienizarea dinților.
„Cele mai complicate carii sunt cele care se formează între dinți. Pentru că acelea, prin prisma locației lor sunt extrem de greu de detectat în stadiu incipient” a mai spus dr. Daiana Doble-Dobraș, medic stomatolog, Clinica MaxiloMED.