Verificarea periodică a stării de sănătate ne poate ajuta să descoperim la timp bolile de care suferim. Un astfel de exemplu este și formarea pietrelor la rinichi. Medicii recomandă tuturor persoanelor efectuarea anuală a analizelor medicale.
„Trebuie să ne verificăm starea de sănătate periodic pentru a descoperi eventualele probleme Recomandarea este pentru o ecografie de rinichi. La un adult, începând cu vârsta de 18 ani este bine să se facă aceste investigații medicale anuale pe care le prescriu medicii de familie și să se efectueze o ecografie abdominală care poate trage un semnal de alarmă dacă există o afecțiune la debut” este de părere dr. Răzvan Mulțescu, medic primar urolog.
Mai mult decât atât, specialiștii consideră că monitorizarea stării de sănătate, mai ales în cazul persoanelor care au în familie cazuri de boli cronice, este esențială.
„Acum, evident că și urmărirea aceasta trebuie făcută mai țintit dacă o populație cu predispoziții către o anumită patologie. De exemplu, rudele pacienților litiazici, dacă într-o anumită familie există persoane cu litiază renală, suntem puțin mai atenți pe această zonă. În ultimii ani am întâlnit și pacienți care doresc ei înșiși controale de rutină, fiind complet asimptomatici, doar pentru că știu că în familia lor este o incidență crescută a litiazei, de exemplu” mai spune dr. Răzvan Mulțescu, medic primar urolog.