Când vine vorba de întârzierea procesului de îmbătrânire, doamnele sunt în stare să apeleze la orice soluție. Din păcate, multe femei apelează la tehnici de înfrumusețare și produse cosmetice în exces, rezultatul fiind un efect contrar celui dorit.
„Unele proceduri de menținere a frumuseții tenului nu sunt chirurgicale și sunt favoritele multor femei. Trebuie făcute la timp și cu moderație. Pentru a nu umple fața foarte mult pentru că va provoca acel efect pe care nu ni-l dorim la îngrășat” dr. Nicoleta Ferariu, medic specialist chirurgie estetică, plastică și microchirurgie reparatorie.
Mai mult decât atât, medicii recomandă utilizarea acestor tratamente de înfrumusețare femeilor peste 30 de ani, în niciun caz celor mai tinere.
„Mărind foarte mult pomeții și mandibula, atunci trebuie să știm că pielea aceea va îmbătrâni mai repede și vom arăta mai repede mai în vârstă decât dacă nu ne-am fi făcut în exces acele tratamente. Există varianta tratamentelor injectabile, se adresează femeilor trecute de 30 de ani, este opinia mea” mai spune dr. Nicoleta Ferariu, medic specialist chirurgie estetică, plastică și microchirurgie reparatorie.