Sănătatea orală se menține și prin controale regulate la medicul stomatolog. În caz contrar, problemele dentare se pot agrava, iar costurile intervențiilor pot fi mult mai mari. Medicii recomandă prezentarea la cabinetul stomatologic de cel puțin două ori pe an, nu doar atunci când se instalează durerea.
Vizitele periodice la medicul stomatolog ne protejează sănătatea orală și, totodată, ne ajută să nu cheltuim foarte mulți bani pe tratamentele stomatologice. Tratate cu indiferență, problemele dentare se pot agrava, iar asta implică și costuri mai multe.
„În decursul anilor am avut șansa de a lucra în foarte multe orașe din țară. De la orașe mici, la orașe mari. Ideea este că din momentul în care avem de-a face cu astfel de cazuri, foarte repede, dacă nu sunt ținute sub control, ele se agravează. Vorbim despre distrugerea dinților, dispariția lor și alte probleme în cascadă. Dacă nu vezi medicul aceste probleme se agravează, iar la final lucrurile nu mai pot fi ținute sub control astfel încât poți spune că ele pot fi rezolvate într-o săptămână sau o lună. Necesită mult timp, investițiile sunt mult mai mari și automat se agravează și sunt mult mai complicate” susține dr. Matei Trăistariu, medic stomatolog, specialist în chirurgie dento-alveolară.