Impactul Ordonanței „Trenuleț” asupra sistemului medical din România este major. Medicii atrag atenția că pacienții fie vor rămâne acasă, sperând să se vindece, fie vor ajunge la spital prea târziu.
”Această Ordonanţă, numită peiorativ trenuleţ, reprezintă, de fapt, cuţitul realităţi care pică peste promisiunile politice. Sunt nenumărate legi în România, prin care s-a dat fără număr la toată lumea, cel puţin pe hârtie. Vine sfârşitul anului, trebuie făcut bugetul pe anul următor şi Guvernul, surpriză, constată că nu are bani pentru ce a promis. Şi atunci trebuie să scoată această ordonanţă cu tăieri. Şi s-a tăiat din toate domeniile”, a declarat dr. Cosmin Alexandrescu, preşedintele Asociaţiei Profesionale a Medicilor de Ambulator.
Alexandrescu atrage atenţia că este o discrepanţă între programul de guvernare şi Legea bugetului de stat.
”Consecinţa este o mare discrepanţă între promisiunile electorale materializate prin Programul de guvernare şi Legea bugetului care este a doua cea mai importantă lege a ţării (…) În proiectul de guvernare se spune că se doreşte ca în mandatul de 4 ani al acestui guvern finanţarea sănătăţii să crească cu 1% în fiecare an, să ajungem de la 5% acum, la 10% la sfârşitul mandatului, dar, de fapt, noi, în momentul de faţă, nu menţinem valorile şi practic finanţarea sănătăţii se reduce, pentru că au crescut costurile şi vor creşte în continuare. Practic, banii care rămân utilizabili în sănătate, vor fi mai puţini” a mai spus dr. Cosmin Alexandrescu.