Un videoclip care prezintă imagini 3D cu plămânii unui bărbat asimptomatic, infectat cu COVID-19, arată modul în care coronavirusul atacă organele și demonstrează cât de grave sunt leziunile suferite de acestea.
Este vorba de un pacient în vârstă de 59 de ani care, înainte de a fi diagnosticat cu noul coronavirus, avea o stare de sănătate bună, deși suferea de hipertensiune arterială. Pe imagini se vede cum virusul infectează membranele mucusului și apoi pătrunde în plămâni. Organismul încearcă să lupte cu infecția și atunci apare o inflamație puternică.
Pacientul ajunge în punctul în care plămânii săi nu mai funcționează corect, astfel că are nevoie de un ventilator pentru a respirat și de un aparat special care să îi oxigeneze sângele.
„Pentru aceşti pacienţi care prezintă în esenţă insuficienţă respiratorie progresivă, afectarea plămânilor este rapidă şi răspândită, după cum se vede în acest clip. Din păcate, odată deterioraţi la acest nivel, plămânii au nevoie de mult timp pentru a se vindeca. Iar pentru 2-4% dintre pacienţii cu COVID-19, leziunile sunt ireversibile“, a explicat doctorul Keith Mortman, şeful secţiei de chirurgie toracică de la George Washington University Hospital.
Medicul atrage atenția că, în cazul unor persoane, daunele suferite de plămâni sunt ireversibile.