Pe lângă kilogramele în exces pe care le aduce, obezitatea provoacă numeroase dezechilibre în organism, fiind factor favorizant pentru multe afecțiuni. De aceea este necesar să ținem greutatea corporală sub control.
„Obezitatea vine cu un anumit grad de inflamație și cu o hipoxie a țesuturilor, adică o oxigenare scăzută. Toate lucrurile acestea fac celulele să funcționeze anormal. Celulele funcționând anormal și având un grad de încărcare sporit, dat de greutatea exagerată, ajung să lucreze supraturat. Și aici vorbim de toate organele folosite excesiv, rinichi, inimă, pancreas” spune dr. Octavian Arănutu, medic primar chirurgie generală, supraspecializare în chirurgia bariatrică.
Potrivit celor mai noi cercetări în domeniu, mulți oameni nu conștientizează problemele de greutate pe care le au, tratând obezitatea de care suferă cu indiferență. Iar consecințele nu întârzie să apară.
„Un studiu arată că multe persoane nu conștientizează că au un exces ponderal. Noi conștientizând asta, nici nu pot spune că trebuie să facă ceva ca să schimbe lucrurile. Și întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem cu toții este de ce nu conștientizăm acest lucru? Poate fi legat de faptul că nu se transmite un mesaj cu privire la obezitate, poate că acest mesaj nu ajunge la ceilalți, poate le e frică să înțeleagă faptul că aceste kilograme în plus sunt un semnal de alarmă” explică dr. Octavian Arănutu, medic primar chirurgie generală, supraspecializare în chirurgia bariatrică.