VIDEO Ce se întâmplă în corpul nostru când mâncăm dulce? Medic: „Trebuie să fim atenți la cantitate”

Tendința către consumul ridicat de alimente dulci nu este deloc sănătoasă pentru organism, spun medicii. Dulcele trebuie consumat în cantități mici și cu o frecvență foarte redusă. În caz contrar, riscăm să ne dăm peste cap metabolismul.

„De câte or mâncăm dulce practic ne crește glicemia, pancreasul secretă insulina care ia glucoza și o introduce în celule. În momentul în care consumăm mulți carbohidrați rafinați avem o secreție crescută de insulină și ea va introduce în mod agresiv glucoza în celule. Vom intra într-o zonă de hipoglicemie care, automat, îmi dă o senzație de foame. Iar atunci când intrăm în zona asta nu vom zice că vrem o ciorbă sau un grătar cu salată, ci vom dori ceva care să crească glicemia și vom lua tot alimente procesate sau dulci” explică dr. Daciana Ispir, medic generalist cu specializare în nutriție.

Prea mult dulce în organism înseamnă dezechilibre atât la nivel metabolic, dar și la nivel psiho-emoțional, mai ales atunci când este vorba despre copii.

„Și așa vorbim despre acele spike-uri pentru că toată ziua, într-un fel, avem fluctuații de glicemie în sânge care sunt însoțite și de fluctuații ale stărilor emoționale, precum anxietate, nervorƶitate. Și atunci copiii de aceea sunt tot mai agitați. Și automat asta ne duce și la dorința de a mânca cât mai mult” mai spune dr. Daciana Ispir, medic generalist cu specializare în nutriție.

Categorii: Exclusiv, Video
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea