Statul prea mult la birou, purtarea tocurilor și chiar kilogramele în exces își pot pune amprenta asupra sănătății coloanei vertebrale. Dacă resimțim dureri în zona spatelui care durează de prea mult timp, e timpul să cerem sfatul medicului.
„E foarte important raportul dintre suportul coloanei vertebrale, acela care este dat de rezistența oaselor și capitalul muscular și sarcina de pe coloană. Iar la sarcini intră ceea ce facem zi de zi, activitățile pe care le avem, precum și kilogramele în plus” explică dr. Alexandru Cristescu, medic primar neurochirurg.
Specialiștii susțin faptul că alegerea posturilor incorecte este, de cele mai multe ori, involuntară, obligați fiind să facem față cât mai multor sarcini de serviciu.
„Noi suntem capabili să adoptăm tot felul de poziții, problema apare atunci când trebuie să menținem o astfel de poziție prelungită de timp. Fie că nu suntem atenți la ceea ce facem, fie că suntem obligați prin activitatea de zi cu zi” dr. Alexandru Cristescu, medic primar neurochirurg.
Pentru a putea corecta modul în care stăm la birou, este nevoie să apelăm la scaune ergonomice sau să cerem sfatul unui specialist.
„În ceea ce privește postura așa cum ne-o corectăm noi, putem să facem ajustări în ceea ce privește ergonomia scaunului și biroului la care lucrăm. Important este să avem un organism care să suporte aceste poziții vicioase o perioadă îndelungată, iar asta poate să apară prin întărirea musculaturii” mai spune dr. Alexandru Cristescu, medic primar neurochirurg.