De foarte multe ori, persoanele care apelează la metode de slăbit se confruntă cu excesul de piele. Medicii susțin faptul că această problemă poate fi rezolvată doar cu ajutorul intervențiilor chirurgicale.
„Chirurgia este cea care poate să ofere niște diferențe semnificative. Am paciente destul de multe care ajung să solicite intervenții chirurgicale după ce au încercat perioade tot felul de proceduri care au promis că fac diverse lucruri, că le slăbesc, că le strâng pielea, că le modifică silueta. Și după ceva timp în care s-au convins că nu a fost suficient, atunci se conving singure că este momentul să ceară și părerea unui chirurg estetician. Și într-adevăr atunci când modificările sunt destul de mari, când ai piele în plus, când ai abdomen globulos, cu perete lax, în urma unor sarcini sau slăbiri importante în greutate, atunci aparatele nu au cum să rezolve aceste probleme” explică prof. dr. Carmen Giuglea, medic primar chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, șef Secție Chirurgie Plastică la Spitalul „Sfântul Ioan” din București și președinte al Societății Române de Chirurgie Estetică.
Pierderea substanțială în greutate produce schimbări la nivelul corpului, iar asta poate determina anumite neplăceri, din punct de vedere estetic.
„Slăbirile masive în greutate provoacă niște schimbări ale corpului care sunt deranjate atât din punct de vedere estetic, cât și funcțional. Pentru că un șorț care e prea mare, pe care trebuie să-l ascunzi în îmbrăcăminte, pe care atunci când vrei să faci sport te deranjează pentru că trebuie să-l cari și-ți creează un disconfort, nu poate să nu ajungă să te deranjeze atât de tare încât să nu vrei să scapi de el” mai spune prof. dr. Carmen Giuglea, medic primar chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, șef Secție Chirurgie Plastică la Spitalul „Sfântul Ioan” din București și președinte al Societății Române de Chirurgie Estetică.