VIDEO Când trebuie efectuată prima vizită la stomatolog a copilului? Medic: „Încă de la primul dinte”

Foarte mulți părinți ajung la cabinetul medicului stomatolog cu cei mici, atunci când apar primele carii. Experiența poate fi una traumatizantă pentru copii, de aceea ei trebuie obișnuiți cu atmosfera din cabinetul stomatologic. Pentru acomodare, specialiștii recomandă ca prima vizită la stomatolog să coincidă cu apariția primului dinte.

„Foarte des suntem întrebați ca medici când este cel mai bine să-l aducem pe cel mic la stomatolog? Și răspunsul este simplu: încă de la primul dinte care erupe pe arcadă, asta însemnând în jurul vârstei de 6 luni, un an. Nu ca să tratăm ceva, ci pentru a obișnui copilul cu atmosfera din cabinet, să-l inițiem în această etapă” susține dr. Elena Neculau, medic stomatolog, invitată a emisiunii „Doctor Medika”. 

Rolul prevenției în igiena orală
Odată stabilită legătura cu medicul stomatolog, copiilor le va fi mult mai ușor să beneficieze de tratamente, dacă au nevoie. Pentru a preveni cariile și durerile de dinți, medicii le recomandă părinților să acorde o atenție deosebită prevenției și să-i educe pe copii în legătură cu menținerea unei igiene orale.

„De cele mai multe ori părinții vin cu cei mici la cabinet tocmai atunci când apare o problemă. Ideal ar fi să vină pentru prevenție, să vorbim despre prevenție, educație și vizite regulate la stomatolog. E important ca părinții să înțeleagă asta, tocmai pentru că este mai ieftin și mai ușor să prevenim, decât să ajungem să tratăm anumite cazuri” mai spune dr. Elena Neculau, medic stomatolog.

Categorii: Exclusiv, Video
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea