Medicii care acordă îngrijiri copiilor și adolescenților care consumă substanțe interzise au vorbit deschis despre tipurile de substanțe pe care tinerii consumatori le preferă. Toate acestea provoacă dependență și le pun în pericol viața și sănătatea!
Medicii atrag atenția cu privire la faptul că drogurile pe care copiii le consumă cel mai des sunt canabisul sau „legalele”. Totodată, tinerii consumatori preferă și alcoolul, substanță care, deși nocivă, pare a fi trecută cu vedere de către familie atunci când descoperă că adolescenții o preferă.
„Cel mai des folosite substanțe sunt canabisul, rămâne cumva fruntaș, urmat și de consumul de noi substanțe psihoactive, așa-zisele legale, substanțe care pot varia extrem de mult. Un lucru despre care se uită în discuția aceasta legat de consum, când ne gândim la ce se fumează, ce se prizează, uităm de alcool. Consumul de alcool este în continuare o problemă semnificativă la noi în țară, pe toate palierele de vârstă și care de multe ori începe înaintea vârstei de 18 ani, dar este tolerat. Este tolerat și social, este tolerat și în familie și nu este considerat o problemă atât de mare, dar poate fi” susține dr. Ema Andrei, medic primar psihiatrie pediatrică, la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia” din București, invitată în cadrul emisiunii „Medika Antidrog”.
Efectele nocive ale policonsumului
Mai mult decât atât, medicii se confruntă și cu fenomenul policonsumului, adică mai multe substanțe ingerate în același timp de către un adolescente consumator.
„Policonsumul, atunci când o persoană consumă mai mult de două substanțe în aceeași perioadă, este și el destul de des întâlnit în cazurile severe, în care copiii au nevoie de o atenție sporită din punct de vedere clinic și monitorizarea stării lor somatice. Mulți dintre ei, în traseul acesta, trec prima dată printr-o cameră de gardă de pediatrie/toxicologie și sunt monitorizați acolo și stabilizați clinic și sunt direcționați către serviciile noastre” mai spune dr. Ema Andrei, medic primar psihiatrie pediatrică, la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia” din București.