VIDEO Boala pe care o putem face dacă mâncăm friptură și cartofi prăjiți. Iată ce spune dr. Mircea Beuran

Deși preferată de foarte mulți dintre noi, combinația alimentară dintre friptură și cartofi prăjiți nu este și sănătoasă. Ambele preparate conțin substanțe care, sub efect termic, pot deveni cancerigene. Iar astfel, riscul de a dezvolta o boală oncologică este ridicat.

„Dacă ne ducem la modul în care sunt preparate, să luăm o mâncare tradițională, friptură cu cartofi prăjiți. Dacă stăm de vorbă cu dieticienii ne-o contraindică să o mâncăm. Trebuie să mâncăm friptură cu salată să găsim o altă variantă. Ne uităm unde sunt sunt prăjiți cartofii și cartofii sunt prăjiți în uleiuri vegetale care fierb, fierb, fiberb. Ce are cartoful? Cartoful are amidon? Amidonul acesta prin fierberea continuă dă o substanță care poartă numele de amiloidă. Această substanță este cancerigenă. Ea se acumulează, se acumulează și la rândul ei va produce o leziune, în timp, pe tubul digestiv” a explicat, la „Sistemul Medikal”, prof. univ. dr. Mircea Beuran, medic primar chirurgie generală.

Substanța periculoasă din friptură

La fel ca în cazul cartofilor, și friptura conține o substanță ce are capacitate cancerigenă. Se numește acroleină și apare în momentul în care carnea este pusă pe grătar.

„Același lucru se întâmplă cu carnea pe care, dacă o punem pe grătar, focul acesta care pregătește carnea produse și niște arsuri ale structurii respective. Acesta transformă o parte din grăsimile din carne într-o altă substanță chimică care poartă numele de acroleină. Acroleina este și ea un factor cancerigen” mai spune prof. univ. dr. Mircea Beuran, medic primar chirurgie generală.

De ce nu e bine să combinăm cartofii prăjiți cu friptura?

Mai mult decât atât, substanțele din componența celor două preparate le fac să devină mai puțin prietenoase cu digestia noastră. Atât cartofii prăjiți, cât și friptura au moduri de digestie diferite, ce creează probleme precum balonarea. Consumate pe timp îndelungat, ne expunem riscului de a dezvolta cancer.

„Dacă ne ducem la întrebarea de ce nu trebuie să mâncăm cartofi cu friptură, răspunsul este următorul: așa cum am spus, cartoful are amidon, iar amidonul începe să se digere din momentul în care îl introducem în gură şi îl mestecăm, pe când carnea nu. Amidonul mai departe trece şi are nevoie de un PH înalt, pe când digestia pentru carne este cu un PH mai jos. Diferențele acestea fac ca o parte să se digere într-un fel, altă parte altfel, iar ce rămâne să se transforme într-un material care fermentează, balonează, dar nu intră în produșii tăi nutriționali. Şi atunci, o parte din acestea devin toxine” mai spune prof. univ. dr. Mircea Beuran, medic primar chirurgie generală.

Categorii: Știri, Video
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea