Tradiția aducerii luminii sfinte de la Ierusalim, de Paște, este pe cale de a nu mai putea fi respectată, din cauza pandemiei de coronavirus care a lovit lumea întreagă.
Prezent marți seară în studioul Medika Tv, la emisiunea Medika Special, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a dezvăluit că deși lucrurile nu sunt clar stabilite, există posibilitatea, destul de mare, de a nu mai putea fi adusă Lumina sfântă de la Ierusalim, așa cum s-a întâmplat în ultimii, de Paște.
Într-un astfel de scenariu, credincioșii vor primi Lumina sfântă de la preoții noștri, din altarul locașurilor de cult.
”Nu stiu ce se va decide la Ierusalim cu slujba de Înviere. Nu știm dacă la Ierusalim va avea loc această slujbă cu oameni în biserică, dar vom avea afla. Nu cred că se va mai aduce lumina sfântă de la Ierusalim la București, devine din ce în ce mai probabil acest scenariu. Ce facem? În noaptea de Înviere vom primi Lumina sfântă așa cum o primeam și înainte de a fi adusă de la Ierusalim, de la preoții noștri, din biserică. E vorba de lumina aprinsă în sfintele altar. (..)Lumina sfântă e aceeași Lumină sfântă în orice biserica, nu trebuie să fie neapărat cea de la Ierusalim. Cred că se va decide strict local, însă nu vă pot spune nimic oficial acum. Eparhiile vor transmite fiecărei parohii din interior cum să procedeze, nu exista un plan oficial întocmit pentru noaptea de Înviere. Cu sau fără credincioși în biserică, slujba de înviere va fi oficiată, liturghia nu poate fi întreruptă. Poate fi oficiată de către preot si de cei care dău răspunsurile de la strană.”, a declarat Vasile Bănescu la Medika Tv.
În contextul în care nu mai e mult până la sărbătorile pascale iar specialiștii anunță că un vârf al crizei generate de coronavirus va fi exact luna viitoare, reprezentantul BOR a declarat că cei vârstnici, cu probleme medicale, e bine să rămână acasă și să urmărească slujba de Paște la radio sau la Trinitas Tv.
”Putem să facem multe lucruri bune chiar dacă nu putem merge temporar la biserică. Putem face asta fără a crede că am comis un păcat neajungând la biserică. Suntem oameni care traversăm o criză. Bisericile se vor adapta.”, a mai declarat reprezentantul BOR.