(VIDEO) Al doilea transport a sosit! Combinezoanele sunt pentru salvatorii în alb, ca oxigenul pentru un bolnav COVID-19

România a primit, sâmbătă dimienața, al doilea transport cu echipamente medicale de protecție. Este vorba despre o cantitate de 45 de tone de echipament medical însemnând, mai exact alte 100.000 de combinezoane de protecție.

Transportul de la Seul la Otopeni a fost asigurat cu o aeronavă C-17 Globemaster III, în cadrul cotei de ore de zbor alocate României, ca stat membru al Unității Multinaționale de Transport Strategic.

La sosirea noului transport au fost prezenți și oficialii din Ministerul Sănătății, respectiv ministrul Nelu Tătaru și șeful DSU, Raed Arafat.

Distribuirea echipamentelor de protecție va fi realizată cu mijloace de transport din dotarea IGSU și, cu sprijinul inspectoratelor județene pentru situații de urgență, acestea vor fi distribuite și alocate, în funcție de nevoi, personalului medical din Ministerul Sănătății și echipajelor operative ale Ministerului Afacerilor Interne.

https://www.facebook.com/mapn.ro/videos/157190308824457/
Categorii: Alertă: coronavirus, Eveniment
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea