Papa Francisc a donat cinci ventilatoare pentru bolnavii de COVID-19 din România, anunță Vatican News. Gestul vine chiar în ziua de sfântul Gheorghe, nume pe care papa Francisc l-a primit la botez (Jorge). Acestea au fost procurate prin grija cardinalului Konrad Krajewski, care a transmis și un mesaj video, filmat cu telefonul mobil. Alături de ventilatoare, dintre care două sunt de ultimă generație, spre România au mai plecat de la Vatican și 200 de combinezoane, 900 de măști de protecție FFP2 și 5000 de măști sanitare.
”Aceste ventilatoare medicale pleacă acum spre România ca un semn, o îmbrățișare din partea Sfântului Părinte în această situație dificilă pentru lumea întreagă. Sfântul Părinte transmite acest mesaj cald, puternic chiar în ziua onomasticii sale. Un semn foarte frumos, care vine într-o zi specială, o zi în care, iată, Sfântul Părinte nu primește, ci face cadouri pentru ceilalți”, a transmis cardinalul Konrad Krajewski.