De foarte multe ori, pacienții diabetici au nevoie și de suport psihologic pentru a putea controla afecțiunea. Medicii se concentrează mai mult pe partea medicală, lăsând în plan secund stările emoționale ale pacienților.
„În cadrul consultațiilor ne focusăm mai mult pe partea medicală și pe partea legată de tratamentul antidiabetic al pacientului cu diabet zahar. Această patologie cronică, însă afectează nu doar controlul metabolic, afectează și modul în care pacientul simte, gândește și cum se raportează la el și la cei din jur” explică asist. univ. dr. Andra Balcangiu-Stroescu, medic specialist nefrologie, diabet, nutriție și boli metabolice, Doctor în Medicină.
În momentul în care un pacient află că suferă de diabet, acesta resimte stări de stres și anxietate. Boala presupune o schimbare radicală a stilului de viață, iar asta îi sperie pe pacienți.
„În primul rând trebuie să ne gândim la faptul că în momentul în care un pacient primește diagnosticul de diabet zaharat este bulversat se simte pierdut, simte că viața i se va schimba. Într-adevăr viața se schimbă, dar zic eu în bine pentru că stilul de viață propus pentru un pacient cu diabet este un stil de viață sănătos care poate fi adoptat și de cei care nu au acastă problemă. Se sperie că există o schimbare a stilului de viață privind mâncarea, există o necesitate a monitorizării glicemiei și presiunii arteriale și aceste idee îl sperie” adaugă asist. univ. dr. Andra Balcangiu-Stroescu, medic specialist nefrologie, diabet, nutriție și boli metabolice, Doctor în Medicină.
Sincopele emoționale pot fi depășite doar printr-o colaborare foarte bună între pacient și medic.
„Înainte de toate, la orice război trebuie să plecăm pregătiți și pacientul trebuie să știe că nu este singur. Medicul este primul și este interfața între el și boala. Este cel care explică ce înseamnă boala, cum o poate manageria, este cel care îl ascultă, îi ascultă fricile, îi vine în ajutor cu răspunsurile necesare și împreună trebuie să formeze o echipă” mai spune asist. univ. dr. Andra Balcangiu-Stroescu, medic specialist nefrologie, diabet, nutriție și boli metabolice, Doctor în Medicină.