Veștile bune vin una după alta: vaccinurile nu sunt doar eficiente, ci oferă și protecție de durată

Imunitatea conferită de vaccinul împotriva COVID-19 e de durată, estimează coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, col. dr. Valeriu Gheorghiță. Medicul infecționist e optimist și spune că, dacă actualul ritm al vaccinărilor se va menține, spre sfârșitul anului pandemia va fi sub control în țara noastră.

Studiile de până acum au arătat că imunitatea post-vaccinală e mai mare de un an. Într-o intervenție la Digi 24, col. dr. Valeriu Gheorghiță a spus că “Timpul de răspuns imun va fi cu siguranță mai mare de un an”.

De altfel, și președintele Institutului Paul Ehrlich din Germania, Klaus Cichutek, a afirmat recent, într-un interviu pentru Deutsche Welle, că toate studiile de până acum arată că protecția oferită de vaccin se întinde pe o perioadă mai lungă.

Avem indicii privind o activitate imunogenă de durată. Avem date care ne arată că vaccinurile provoacă o reacție a sistemului imunitar care există și la peste opt luni de la administrarea lor. Și care se menține mai departe. Acestea sunt vești bune. Iar teste efectuate pe maimuțe arată că și un nivel scăzut de anticorpi este suficient pentru a ne proteja de acest virus. Eu cred că imunitatea va dura un timp mai îndelungat, dar trebuie să așteptăm informații suplimentare. Aceste date se colectează în prezent, pentru a putea face afirmații pe termen lung privind siguranța și eficiența vaccinurilor”,  a declarat Klaus Cichutek.

De altfel, un mesaj similar a venit și de la reprezentanții companiilor producătoare.

Eficiența vaccinurilor a fost demonstrată în mai multe studii clinice. Cel mai recent a acoperit nu mai puțin de 5,4 milioane de oameni din Scoția. Potrivit Reuters, studiul preliminar, publicat astăzi, a arătat că la patru săptămâni după administrarea primei doze, vaccinurile Pfizer şi AstraZeneca au redus riscul de spitalizare cu 85%, respectiv cu 94%.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes