VEȘTI BUNE DESPRE VACCIN! Testat pe voluntari vârstnici, serul produs de compania americană Moderna a produs cantități impresionate de anticorpi

Lumea medicală este tot mai aproape de a obține, în sfârșit, un vaccin eficient împotriva noului coronavirus. Cele mai promițătoare șanse le are în momentul de față vaccinul anti-COVID-19 al companiei americane Moderna, care a intrat deja în faza a treia de testare.

Compania americană Moderna a dat publicității primele rezultate ale testelor, care arată că serul produce un răspuns imun foarte bun atât în cazul bătrânilor, cât și în cel al tinerilor.

Vaccinul, denumit mRNA-1273, se află în momentul de față în faza a treia de teste pe oameni. Serul companiei americane determină corpul să producă proteine virale pe care sistemul imun să le recunoască și să construiască un răspuns împotriva lor, arată publicația Daily Mail.

În prima fază, cea al cărei rezultat a fost publicat recent, oamenii de știință i-au împărțit pe voluntari în două grupe, a câte 10 persoane fiecare. Din primul grup au făcut parte voluntari cu vârste cuprinse între 56 și 70 de ani, iar din al doilea vârstnici de peste 71 de ani.

Toți voluntarii au primit 100 de micrograme de vaccin, administrate la o distanță de 28 de zile. La finalul cercetărilor, s-a constatat că organismul participanților la studiu a produs o cantitate foarte mare de anticorpi, mai mare chiar decât a persoanelor care s-au vindecat de COVID-19.

În ceea ce privește reacțiile adverse, acestea au fost moderate și au inclus frisoane și dureri de cap, care au trecut în foarte scurt timp.

Compania americană Moderna a primit 1 miliard de dolari de la Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru a dezvolta într-un timp optim vaccinul anti-COVID-19.


Categorii: Externe, Știri, Studii/Cercetări
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea