Vestea bună despre vaccinul Pfizer: cine e imunizat nu transmite virusul mai departe

Un studiu derulat în Israel arată că riscul de transmitere a noului coronavirus, în cazul în care o persoană se infectează cu acesta după ce a făcut vaccinul Pfizer & BioNTech este foarte mic și e foarte puțin probabil să se întâmple acest lucru.

Potrivit The Telegraph, 102 cadre medicale de la Sheba Medical Center au fost studiate după vaccinare. După ce au primit  ambele doze de vaccin, doar două dintre persoane aui avut un număr scăzut de anticorpi, în cazul uneia dintre cele două fiind vorba despre o problemă imunitară cunoscută. Toți ceilalți au dezvoltat până la de 20 de ori mai mulți anticorpi la o săptămână după rapel. Nivelul de anticorpi rezultat în urma vaccinării a fost mai mare decât în cazul persoanelor care au avut forme grave de COVID-19.

Prof. Gili Regev-Yohai, șeful secției de boli infecțioase și epidemiologie a spitalului israelian, e de părere că persoanele care au primit ambele doze ale vaccinului Pfizer nu vor deveni purtători ai virusului și, în plus, nu îl vor transmite mai departe altor persoane.

 „Rezultatele studiului sunt în linia testelor făcute de Pfizer și chiar depășesc așteptările”, a declarat Regev-Yohai.

Israelul are, în cest moment, cea mai mare rată de imunizare a populației din lume.

Categorii: Știri, Studii/Cercetări
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea