Vârsta la care trebuie făcut primul screening pentru depistarea cancerului mamar

Cancerul de sân poate fi vindecat sau ținut sub control, mai ales dacă pacientele merg la medic periodic și depistează boala la timp. Managementul acestei afecțiuni implică un screening ce trebuie respectat de către femei, mai ales dacă au avut în familie cazuri de boală oncologică a sânului.

„În ultima jumătate de an a scăzut vârsta de la care se începe acest screening, în sensul că indicația pentru mamografie începe la 40 de ani și nu 45 cum era înainte, din 2 în 2 ani. Iar pentru familie antecedente de cancer de sân, în sensul bunică – mamă, se realizează începând cu vârsta de 30 de ani, dar cu ecografie” susține dr. Laura Răducu, medic primar chirurgie plastică, estetică și microchirurige reconstructivă, Doctor în Medicină.

Pe lângă investigațiile realizate cu ajutorul medicilor, femeilor le este recomandată autoexaminarea ambilor sâni, o dată pe lună.

„De asemenea, este foarte importantă și autoexaminarea sânului. Ideal ar fi să facem această examinare. Important este să parcurgem toată suprafața sânului. Această autopalpare ar trebui să se facă lunar ” mai spune dr. Laura Răducu, medic primar chirurgie plastică, estetică și microchirurige reconstructivă, Doctor în Medicină.

Categorii: Medici de familie
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea