Variola maimuței revine în atenția autorităților sanitare. Specialiștii din SUA recomandă administrarea celei de-a doua doze de vaccin

Centrul de Control al Boilor din Statele Unite ale Americii arată faptul că se așteaptă o posibilă creștere a cazurilor de variola maimuței în această vară. Specialiștii recomandă vaccinarea ca metodă de prevenție. Noi studii arată faptul că administrarea a două doze de vaccin ar fi mult mai eficientă.

Pe măsură ce oficialii avertizează cu privire la posibilitatea creșterii cazurilor de mpox în timpul verii, noi studii arată că două doze de vaccin sunt mai eficiente decât una singură.

„Estimările privind eficacitatea vaccinului din aceste studii variază între 36% și 75% pentru o singură doză și între 66% și 86% pentru două doze de vaccin Jynneos. Din cele trei studii, înțelegem că eficacitatea vaccinului este semnificativă și că două doze sunt cu siguranță mai bune decât una. Va ajuta indivizii să prevină infectarea cu mpox și îi va ajuta să evite boala severă sau chiar moartea.„ , a declarat dr. Christopher Braden, responsabil cu gestionarea incidentelor legate de mpox la Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Statele Unite ale Americii.

Studiile survin după o epidemie de variola maimuței, care s-a răspândit în mai multe țări anul trecut, rezultând în peste 30.000 de cazuri în doar în Statele Unite ale Americii.

În august 2022, Administrația Alimentelor și Medicamentelor din SUA a emis o autorizație de utilizare de urgență pentru vaccinul împotriva acestei boli vând sub numele comercial „Jynneos”. Vaccinul se administrează de obicei în două doze, la distanță de patru săptămâni, dar în timpul epidemiei din anul trecut s-au administrat doze singulare în efortul de a folosi cât mai multe doze disponibile și de a imuniza cât mai multe persoane considerate la risc.

Deși numărul cazurilor de variola maimuței în Statele Unite a scăzut semnificativ de la vârful epidemiei din august 2022, oficialii de la CDC îndeamnă acum persoanele care nu și-au finalizat a doua doză de vaccin să o administreze înainte de debutul sezonului cald.

Deși conform CDC s-au administrat până acum aproximativ 1,2 milioane de doze de vaccin, doar 23% din persoanele cu cel mai mare risc au fost complet vaccinate în SUA.

Eficacitatea vaccinării împotriva variolei maimuței

Un studiu real realizat în mai multe jurisdicții din SUA în perioada august 2022 – martie 2023 sugerează că două doze de vaccin au fost eficiente în proporție de 85,9% în prevenirea infecțiilor simptomatice, iar eficacitatea vaccinului după o singură doză a fost de 75,2%.

Pentru a evalua eficacitatea vaccinului la persoanele cu risc de a se infecta, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, cercetătorii de la CDC și alte instituții din SUA au analizat date despre 309 pacienți diagnosticați cu variola maimuței și 608 pacienți de control.

Deși studiile au arătat eficacitatea vaccinului, oamenii de știință nu știu cât de mult timp persistă protecția asigurată în urma imunizării. Tocmai de aceea, persoanele considerate la risc ar trebui să-și completeze schema de vaccin cu cea de-a doua doză.

SURSA

 

Categorii: Breaking Medika, Știri
Tags: ,
Ți-ar putea plăcea