Varianta Delta a noului coronavirus, tot mai prezentă și în România

Varianta Delta a noului coronavirus este tot mai prezentă și în România. Potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, până pe 13 iunie au fost confirmate 35 de cazuri de infectare cu această variantă a SARS-CoV-2, cunoscută și drept tulpina indiană. 

Cazurile au fost confirmate în următoarele zone:

  • 3 cazuri provin dintr-un focar din Colonia Bod, jud. Brașov și sunt cetățeni indieni;
  • 1 caz provine dintr-un focar familial din mun. București, cu 3 cazuri COVID-19, din care unul confirmat cu varianta Delta;
  • 1 caz, cetățean român, bărbat în vârstă de 58 de ani, provine dintr-un focar din jud. Dolj, cu 5 cazuri COVID-19 (doar unul confirmat până în prezent cu varianta Delta), din care 4 angajaţi şi 1 caz secundar, familial;
  • 13 cazuri provin din focarul din orașul Popești-Leordeni: 11 sunt cetățeni indieni, unul este cetățean român, caz secundar al unui cetățean indian, iar altul este cetățean român, caz terțiar (fiul cazului secundar);
  • 2 cazuri sunt cetățeni indieni și provin dintr-un focar cu 17 cazuri COVID-19 din Dobroești, jud. Ilfov;
  • 1 caz provine dintr-un focar familial cu 2 cazuri COVID-19 din mun. București, din care 1 confirmat cu varianta Delta;
  • 1 caz din jud. Dâmbovița are istoric de călătorie în India;
  • 2 cazuri din jud. Dolj provin dintr-un focar familial cu 2 cazuri confirmate cu varianta Delta;
  • 2 cazuri din jud. Argeș și, respectiv Arad, din care ultimul este cetățean indian, dar care locuiește în România de 2 ani, nu au locul expunerii cunoscut;
  • 2 cazuri din jud. Argeș provin dintr-un focar familial; locul expunerii – necunoscut;
  • 1 caz din jud. Teleorman provine din focar familial cu 3 cazuri de COVID-19, din care doar acesta confirmat cu varianta Delta – caz tertiar; locul expunerii cazului index- necunoscut;
  • 1 caz din mun. București provine dintr-un focar familial cu 2 cazuri COVID-19, din care doar unul confirmat cu varianta Delta;
  • 4 cazuri din jud. AG, BZ, DJ și mun. București nu au nicio legătură epidemiologică menționată;
  • 1 caz a refuzat colaborarea cu DSP București

În ciuda numărului ridicat de cazuri, reprezentanții CNSCBT spun că în acest moment nu se poate vorbi despre transmiterea comunitară, în România, a variantei Delta.

Totodată, au fost înregistrate şi comunicate la INSP- CNSCBT 30 de decese confirmate cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare (VOC), din care: 27 cu varianta Alpha şi 3 cu varianta Gamma.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat un nou sistem de denumire pentru variantele COVID-19, astfel că acum se folosesc litere greceşti în cazul versiunilor descoperite în ţări ca Marea Britanie, Africa de Sud şi India. Varianta descoperită în Regat este etichetată drept Alpha, cea în Africa de Sud – Beta, iar cea în India – Delta. Varianta Gamma este cea descoperită în Brazilia.

Categorii: Actualitate
Tags: , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea