Vaccinurile cu ARN mesager, eficiente în lupta cu tulpina indiană. Ce spun reprezentanții Agenției Europene a Medicamentului

Tulpina indiană a noului coronavirus, identificată pentru prima oară în luna octombrie a anului trecut în India (de unde și numele generic folosit în referirile despre această mutație) a stârnit îngrijorarea în întreaga lume, mai ales că pare să stea la baza dezastrului sanitar cu care se confruntă țara în care a fost identificată pentru prima oară.

În acest context, în care întreaga lume medicală se arată îngrijorată, vine și o veste bună de la Agenția Europeană a Medicamentului: vaccinurile care folosesc tehnologia ARN mesager par să neutralizeze această tulpină.

Datele par a fi destul de liniștitoare cu privire la faptul că cel puțin vaccinurile ARN mesager vor putea neutraliza această variantă, cel puțin într-o măsură care va garanta o protecție suficientă”, a declarat Marco Cavaleri, șeful strategiei de vaccinare a Agenției Europene a Medicamentului, citat de The Guardian.

Este vorba, în acest caz, despre vaccinurile Pfizer și Moderna, care s-au dovedit eficiente și în lupta cu celelalte tulpini ale virusului identificate până acum.

Pe de altă parte, nu este exclus și și vaccinurile “obișnuite” să fie capabile de neutralizarea variantei indiene.

Cavaleri a menționat că sunt așteptate date din teren, după folosirea în India a vaccinului AstraZeneca.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, tulpina indiană a fost confirmată până acum în 44 de țări, iar săptămâna aceasta a fost declarată de OMS ca fiind o variantă “îngrijorătoare”.

Tulpina indiană a fost identificată și în România, la mai multe persoane din India venite la muncă pe teritoriul țării noastre.

Categorii: Știri, Studii/Cercetări
Tags: , , , , ,
Ți-ar putea plăcea