Vaccinul antigripal va putea fi ridicat direct de la farmacie, pe baza unei prescripţii electronice

Modul de procurare și administrare a vaccinului antigripal către pacienți se va schimba începând din acest an. Într-un interviu pentru News.ro, coordonatorul Grupului de Vaccinologie al Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei, dr. Gindrovel Dumitra, a explicat că serul va putea fi procurat de la farmacie, pe baza unei prescripţii electronice. Doar pacienții asigurați vor beneficia de această prescripție.

„În primul rând, vaccinul gripal va putea fi procurat de către fiecare pacient în parte de la farmacie, pe baza unei prescripţii emise de către medicul de familie. Şi, un element foarte important, această prescripţie este una electronică, lucru care atrage faptul că doar pacienţii asiguraţi vor beneficia de această prescripţie. Practic, orice pacient care are o boală cronică sau se încadrează în grupele la risc definite de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi de către Ministerul Sănătăţii poate beneficia începând cu luna septembrie, octombrie – depinde când va intra în vigoare această Hotărâre de Guvern – de o prescripţie electronică, merge la farmacie, îşi ridică vaccinul, şi un aspect foarte important, este că acesta se va întoarce cât se poate de repede în cabinetul medicului de familie sau în cabinetul unui medic vaccinator, astfel încât acesta să fie administrat pentru a respecta lanţul de frig”, a declarat Gindrovel Dumitra pentru News.ro.

Oficialul a avertizat că pacienţii trebuie să respecte lanţul de frig. Mai exact, dacă nu se vor vaccina imediat după ce au ridicat vaccinul, trebuie să-l transporte spre casă într-o geantă specială izotermă şi să-l depoziteze apoi în frigider la o temperatură de 2-8 grade celsius

„În cazul în care există un interval de timp între momentul în care se ridică vaccinul de la farmacie şi se ajunge la medicul de familie, ei bine, trebuie ca pacientul să aibă o poşetuţă izotermă, împreună cu o baterie îngheţată, să îl transporte, să îl ţină în frigider la o temperatură de 2-8 grade Celsius, şi după aceea să-l transporte din nou la medicul de familie în aceleaşi condiţii. Practic pacientul este responsabilizat, în ceea ce priveşte păstrarea lanţului de frig, astfel încât să ne asigurăm că produsul respectiv este eficace în continuare”, a mai declarat Gindrovel Dumitra.

Vaccinurile gripale nu vor mai fi cumpărate direct de către Ministerul Sănătăţii, ci vor fi procurate printr-un alt mecanism existent şi în alte state europene, de compensare directă. 

„Este vorba despre acele vaccinuri gripale care se cumpărau în trecut în fiecare an, acestea nu se mai cumpără de către Ministerul Sănătăţii, ci vor fi procurate printr-un alt mecanism, este un mecanism consacrat în străinătate, este un mecanism bazat pe rambursare, de fapt este o compensare directă, conform Hotărârii de Guvern vor exista grupe la risc pe care le-am enumerat puţin mai devreme care vor avea o compensare 100%, deci nu vor plăti niciun leu pe vaccin în farmacie, şi va exista o grupă la risc a persoanelor între 50 şi 65 de ani care nu au boli cronice şi care vor beneficia de vaccinul compensat 50%”, a mai explicat Dumitra.

Categorii: Actualitate
Tags: ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea