Vaccinat inițial cu Pfizer, dar cu Moderna la rapel. Ce spune bucureșteanul căruia i s-a întâmplat acest lucru

După cazul bărbatului din Gorj care a fost vaccinat cu serul Pfizer, dar la rapel i s-a administrat Moderna, înregistrat luna trecută, o nouă eroare similară a avut loc în București.

Este vorba despre un tânăr, vaccinat la rândul său, inițial, cu vaccinul Pfizer, dar care la rapel, într-unul din cabinetele de vaccinare amenajate la RomExpo, a primit serul Moderna.

Alin-Alexandru Ionescu spune că a fost un șir de erori care a dus la administrarea serului greșit.

Am ajuns în centrul de vaccinare numărul 5 de la RomExpo, am completat documentul de la recepție, am fost trimis la cabinetul numărul 21. Prima greșeală! Cel care m-a repartizat, m-a trimis la un cabinet unde se făceau doar vaccinuri Moderna, deși pe listă, în dreptul numelui meu, scria Pfizer.

La cabinetul numărul 21 m-au preluat două doamne asistente, le-am arătat că am și adeverința de la vaccinarea din 24 februarie la mine, m-au lăudat că o am în condițiile în care majoritatea pacienților nu o mai aduc la rapel, însă nimeni nu a mai verificat că pe ea scrie Pfizer. Una dintre doamne m-a căutat în sistem, cealaltă mi-a făcut doza de vaccin, pentru ca apoi să realizeze că aplicația dă eroare și că nu poate fi confirmată vaccinarea. Motivul? Rapelul nu corespunde cu tipul de vaccin făcut la prima doză. Mi-a dat imediat seama despre ce sa întâmplat, însă în acel moment deja presam cu un tampon de vată pe locul vaccinării”, a scris tânărul pe Facebook.

Alin Ionescu povestește că în acel moment asistentele au intrat în panică, iar ulterior medicul din centru, chemat de acestea, ar fi încercat să mușamalizeze cazul.

A venit domnul doctor, mi-a spus că nu se va întâmpla nimic, că nu sunt primul care a trecut prin asta (!!!), dar că din păcate nu îmi poate fi eliberată o adeverință de vaccinare. Unless… dacă sunt de acord să treacă îmi sistem că mi s-a făcut tot Pfizer și astfel poate închide cazul, iar eu mă pot bucura de beneficiile complete ale unei persoane vaccinate. POFTIM?!

Mi-am ieșit din fire. Am cerut să vorbesc cu șeful centrului de vaccinare. S-a prezentat o doamnă doctor care, auzind că sunt diabetic, m-a întrebat dacă, ca să o citez, „sunt pe insulină” și că n-ar trebui să fie nicio problemă că mi s-au făcut două doze din două vaccinuri diferite. Oamenii încercau să mă îmbuneze legat de problema că îmi pot elibera o adeverință de vaccinare, de parcă de-aia venim să ne vaccinăm, ca să plecăm la vară în Grecia.

Long story short, poza asta este singura dovadă că astăzi am fost la vaccin. Nu am primit niciun document, nu am fost bifat nicăieri în sistem. Însă nici nu pot repeta vaccinul anti COVID decât când se va face un nou val de imunizări pentru cei vaccinați. Când va fi, dacă va mai fi”, a mai scris bărbatul.

El a menționat că e bine după acest episod, iar până la finalul zilei nu a avut vreo reacție adversă, în afara unei dureri ușoare la locul vaccinării, despre care a spus că “locul injecției doare mai puțin la Moderna decât la Pfizer”.

Potrivit RFI, care citează un punct de vedere transmis de CNCAV, tânărul a fost sunat personal de coordonatorul campaniei de vaccinare pentru a fi liniștit, fiind totodată dispuse verificări în centrul de vaccinare.

Starea persoanei este bună. S-a solicitat DSP București efectuarea unei evaluări oficiale la acest centru pentru verificarea modului în care procedurile în vigoare au fost respectate, implementarea delimitării fluxurilor,în funcție de tipul vaccinurilor utilizate, respectiv remedierea eventualelor disfuncționalităților constatate. Ii va fi eliberată adeverința de vaccinare unde va fi menționat tipul vaccinului administrat la rapel.Dr. Valeriu Gheorghiță a solicitat contactul persoanei și i-a telefonat pentru a o liniști din punct de vedere medical. Nu se impune reluarea  schemei de imunizare”, a transmis Comitetul Național pentru Coordonarea Activităților de Vaccinare împotriva COVID-19, citat de RFI.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes