Vaccinarea ține rujeola la distanță. Medic: „Mulți părinți ignoră vaccinul”

Prevenția bolilor infecțioase se poate face prin vaccinare. În momentul de față, România se confruntă cu o creștere a cazurilor de rujeolă. Medicii atrag atenția că problema apare din cauza interesului scăzut al părinților de a-și vaccina copii.

„Vaccinarea la copii este esențială. Au fost făcute niște studii care au arătat că din marea masă de copii nevaccinați, părinții acestora ignoră ideea de vaccinare. Dacă am avea 96% din populație vaccinată, nu am avea rujeolă. În momentul în care acest procent scade, riscul de îmbolnăvire crește” susține dr. Ștefan Lazăr, medic primar boli infecțioase.

Specialiștii vorbesc despre faptul că ar trebui inițiate mai multe campanii publice prin care oamenilor să li se explice importanța administrării vaccinurilor și rolul pe care acestea le au în prevenția bolii.

Dacă aceste campanii ar fi mult mai focusate pe acest gen de oameni, poate că succesul vaccinării ar fi mult mai mare. Se pare că undeva la 20% din cei care nu-și vaccinează copiii o fac în mod conștient, adică pur și simplu nu vor să-și vaccineze copii. Restul de 80% au cu totul alte motivații, ceea ce este îngrijorător totuși.

Categorii: Medici de familie
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea