Campania de vaccinare gratuită anti-HPV va fi extinsă, astfel încât tot mai multe tinere să fie imunizate împotriva virusului care stă la baza apariției cancerului de col uterin, o boală extrem de gravă care, nedepistată la timp, poate avea consecințe dramatice.
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a anunțat la o dezbatere pe tema reformării programului de vaccinare anti-HPV, organizată de Asociația Mame pentru Mame, că săptămâna aceasta va iniția toate demersurile pentru extinderea vaccinării gratuite. Intenția autorităților este ca vaccinul anti-HPV, singura modalitate de a preveni cancerul de col uterin, să fie administrat gratuit și fetelor cu vârsta mai mare de 14 ani, nu doar celor cu vârsta între 11 și 14 ani, așa cum se întâmplă în prezent.
Mai mult, pentru prima dată în țara noastră, ar putea fi vaccinați și băieții, întrucât aceștia pot fi purtători ai virusului. Pe de altă parte, ministrul Ioana Mihăilă a declarat că va cere STS să găsească o soluție astfel încât mamele care vor să-și vaccineze copiii să se poată înscrie după modelul programării la vaccinarea împotriva COVID-19.
În cadrul dezbaterii, ministrul a anunțat că și-a vaccinat recent fiica și că își va imuniza și băiatul. “Sper să ajung să îmi vaccinez și băiețelul, care are 8 ani acum, cu toată încrederea, la fel cum mi-am vaccinat și fetița”, a spus ministrul Sănătății.
Campania de vaccinare împotriva HPV a fost reluată anul trecut și, potrivit Hotnews, până acum au fost vaccinate peste 28 de mii de adolescente cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani, cărora li s-a adresat această campanie ce urmează să fie extinsă.