Vaccinare în spital. Azi a început imunizarea anti-COVID a pacienților internați în spitalele din București

De astăzi a început imunizarea împotriva COVID-19 a pacienților internați în circa 40 de spitale din Capitală, a anunțat DSP București. Șefa Direcției de Sănătate Publică din Capitală a declarat pentru news.ro că imunizarea se face cu vaccinurile Pfizer și Johnson & Johnson.

“Încă de săptămâna trecută am avut rugămintea pentru fiecare spital să ne spună oportunitatea ca să reuşească a-şi vaccina propriii pacienţi, acest lucru s-a întâmplat şi în momentul de faţă aproximativ 40 de spitale şi-au dat acordul. De marți începe vaccinarea în spitale, pentru pacienţii pe care îi au. Ei au făcut deja un necesar de vaccin minim, au avut într-adevăr şi opţiune de a alege ce vaccin doresc şi noi am avut recomandarea de a primi un singur tip de vaccin pe spital, astfel încât să le fie mai uşor de gestionat, dar acolo unde este nevoie şi de două vaccinuri, fie că vor Johnson sau Pfizer, vor primi şi acest lucru”, a declarat pentru news.ro dr. Oana Nicolescu, directorul DSP București.

Aceasta a precizat că decizia vine în urma solicitărilor venite de la pacienții internați în spital, iar medicii au fost deschiși.

Este o opţiune a fiecăruia, şi vorbim atât de pacienţii care sunt internaţi în spitalizare continuă, cât şi despre pacienţii care vin în spitalizarea de zi. Dacă vorbim de spitalizarea de zi,  practic stau un timp limitat şi astfel pot să se vaccineze cu un vaccin care nu necesită rapel, respectiv Johnson. Ei ajung cu o anumită patologie la un anumit medic, medicul ştie cu siguranţă ce este mai bine pentru pacient. Feed back-ul din partea medicilor este unul bun şi chiar au salutat, pentru că vorbim de pacienţi cronici pe care îi au în evidenţă, şi fiecare îşi doreşte ca medic tot ceea ce este mai bun pentru pacientul lui, motiv pentru care au toată deschiderea pentru partea legată de vaccinare”, a mai spus șefa DSP București.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes