Pandemia de COVID-19 a creat un adevărat haos în sistemul medical astfel încât, de teamă să nu se îmbolnăvească, oamenii refuză să ceară ajutorul medicilor. O astfel de evoluție conduce și la subdiagnosticarea unor afecțiuni care pot genera, într-un timp relativ scurt, un număr mare de îmbolnăviri. Un exemplu este tuberculoza. Medicii pneumologi atrag atenția că această boală ar putea genera în cel mai scurt timp o epidemie.
Dacă analizăm statisticile, în România incidența cazurilor de tuberculoză a scăzut semnificativ în cursul acestui an. Situația este generată de faptul că foarte puțini bolnavi ajung la medic pentru consultații. Iar cei care, totuși, reușesc să vină la spital, se află în stare gravă. „Situația este generată de faptul că, în toată această perioadă, pacienții n-au mai venit în serviciile de pneumologie. În perioada aceasta, ajung forme cavitare, forme extinse, care au necesitat internare. De regulă, această boală o ținem sub control în ambulator. Aceste forme extinse nu mai pot fi tratate în ambulator. Noi aveam programul de control al bolii care era bine structurat, de la screening în populație, până la categorii de pacienți pe care trebuia să-i monitorizezi. Acum nu-i mai putem supraveghea. Au pătruns cu greutate în spital, au abandonat tratamentul. Ne vom trezi la anul cu mai multe cazuri. Vom ajunge ca tot ceea ce am câștigat în 20 de ani să pierdem într-un an” a precizat lector univ. dr. Gilda Popescu, medic primar pneumolog în cadrul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală, în direct la Medika TV.
Mai mult decât atât, dispensarele TBC unde pacienții erau monitorizați, au rămas fără medici, personalul fiind repartizat spitalelor COVID-19. „Decidenții trebuie să fie foarte atenți la acest lucru. Este o problemă de sănătate publică! SARS-CoV-2 o să treacă, cu siguranță, tuberculoza nu trece. Mulți medici din dispensarele TBC sunt dirijați către serviciile COVID-19. Înțeleg că este o prioritate, că este o nevoie acolo, dar nu poți să distrugi o rețea care este deja făcută, o rețea care funcționează și atunci și-a demonstrat eficacitatea” a mai spus dr. Gilda Popescu.
Controlul tuberculozei este foarte important având în vedere că boala este puternic contagioasă, un singur pacient putând să infecteze alți 10. „Nenorocirea este că un pacient cu tuberculoză infectează alte 10 persoane. Avem cu 30% mai puține cazuri raportate anul acesta, prin comparație cu 2019, dar asta nu înseamnă că ele nu mai există. Aceste cazuri nu s-au adresat serviciilor de pneumologie, sunt nediscutate tocmai pentru că serviciile de pneumologie nu și-au mai păstrat structura” a mai spus lect. univ.dr. Gilda Popescu.
Monitorizarea și tratarea bolnavilor de tuberculoză sunt foarte importante având în vedere că terapia medicamentoasă în cazul acestei boli durează minim 6 luni și poate ajunge până la 36 de luni, explică specialiștii.