„Zâmbește România” și Salvați Copiii lansează un nou program în cadrul căruia sute de copii din cele mai defavorizate comunități din România vor beneficia gratuit de consultații, tratamente stomatologice și educație cu privire la igiena orală, informează un comunicat al organizației transmis AGERPRES.
Demersul răspunde nevoii de îmbunătățire a stării de sănătate orală a copiilor din România, evaluat la un nivel foarte scăzut conform celui mai recent studiu derulat de „Zâmbește România” în 2013.
Astfel, în iunie, luna copiilor, special pentru a face posibil acest program din cadrul parteneriatului cu Salvați Copiii, GSK Consumer Healthcare România va direcționa 1% din valoarea vânzărilor tuturor produselor Aquafresh, Sensodyne și Parodontax pentru activități de creștere a nivelului de sănătate orală a copiilor între 1 și 10 ani din două dintre cele mai defavorizate comunități din România, sprijinite de Salvați Copiii: Dumești, județul Vaslui, și Gorbănești, județul Botoșani. Oricine poate să se alăture cauzei de a dărui astfel un zâmbet copiilor defavorizați, cumpărând în luna iunie produse din aceste game.
Programul lansat de „Zâmbește România” și Salvați Copiii se va derula în perioada iunie — octombrie 2014. Programul a fost creat ca răspuns la concluziile celui mai recent studiu cu privire la nivelul foarte scăzut de sănătate orală a copiilor, care arată că 75% dintre copiii între 5 și 13 ani incluși în studiu au carii pe dinții de lapte, în timp ce 3/4 din dinții temporari afectați prezintă carii neglijate, care nu sunt tratate.
În continuare, studiul „Zâmbește România” mai arată că 38% dintre copii au placă dentară microbiană semnificativă, fapt ce semnalizează o stare precară de igienă orală, în timp de 4 din 10 copii de până în 13 ani au deja carii pe dinții definitivi, fapt îngrijorător dat fiind că unii dinți definitivi încep să apară foarte devreme, la vârsta de 6 ani. Aproape 90% din aceste carii sunt netratate. Incidența ridicată a cariilor atât în cazul dinților temporari, cât și al celor definitivi, arată lipsa unui comportament de prevenție și nevoia de educare cu privire la regulile esențiale pentru o igienă orală corectă.
Astfel, potrivit datelor de consum din cel mai recent studiu de piață Nielsen, în anul 2013, în mediul rural, un român folosește un tub de pastă de dinți timp de trei ani, însă rezultatele sunt pozitive, deoarece perioada de consum s-a înjumătățit în comparație cu anul trecut, când un cetățean din mediul rural folosea aceeași pastă de dinți timp de 6 ani.
Totodată, un român din mediul rural își schimbă periuța de dinți o dată la 10 ani, mai des în comparație cu datele Nielsen de anul trecut, având acum o perioadă de folosire redusă la jumătate.
Sursa: AGERPRES