Un nou centru pentru vârstnici care funcționa ilegal, descoperit la Voluntari. Totul a ieșit la iveală în urma unei anchete a DNA

Printr-un comunicat de presă, Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială a făcut publică situația unui alt centru din Voluntari, destinat îngrijirii persoanelor vulnerabile, care funcționa ilegal. O anchetă DNA a scos totul la iveală. 

În respectivul centru au fost identificați 29 de beneficiari. 6 dintre aceștia au fost evaluați de medici, 3 au fost preluați de familii, iar restul au fost trimiși la spitale. Datele ANPIS arată că unitatea funcționa fără licență, deci în condiții ilegale. „”Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) a fost solicitată de organele de cercetare penală să asigure colaborarea pentru un control tematic în judeţul Ilfov în care este vizat un centru de furnizare de servicii sociale (centru rezidenţial). Din datele preliminare, centrul este aflat la o adresă pentru care nu a fost solicitată şi nici obţinută licenţă de funcţionare. În consecinţă, centrul funcţiona în afara cadrului legal”, potrivit unui comunicat de presă al ANPIS. 

În cazul acestei unități a fost deschisă și o anchetă de către DNA, procurorii reținând doi administratori. Anchetatorii susțin faptul că serviciile medicale oferite beneficiarilor nu existau, iar mâncarea era puțină și neadecvată afecțiunilor pe care beneficiarii centrului le aveau. 

Categorii: Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea